Tenis cu pensionari

Pe la finalul anului trecut a apărut zvonul, iar mai apoi guvernul l-a pus în practică, penalizând „pensiile nesimţite”. Am verificat ce înseamnă chestia în viziunea guvernanţilor şi am rămas terifiaţi de prostiile debitate: era clar că există pensii nemeritate, apărute în urma unor legi date cu dedicaţie pentru o persoană sau alta. Pe de altă parte, costurile pentru eliminarea acestor inegalităţi erau destul de mari şi era mai simplu să le elimini treptat. Altfel, aplicând proceduri automate de corectare, riscai să nedreptăţeşti suplimentar grupuri destul de importante de pensionari. Reamintesc faptul că, în ciuda opiniilor unor oficiali, pensionarii nu sunt tocmai nişte indivizi asistaţi, ci nişte indivizi care au contribuit la fondul de pensii, iar acum societatea nu face altceva decât să le întoarcă prestaţia, realizată ca parte a unui larg contract social.

În fine, am trecut peste chestiune. În plus, primul ministru se bătea cu pumnul în piept că nu vor exista nedreptăţiţi.

La un moment dat socru-meu s-a trezit cu pensia redusă. Motivul era simplu: avea cam 45 de ani de muncă salarială. Parte fusese în Ministerul Apărării, parte în afara acestuia. Pentru că îndeplinea numărul minim de ani lucraţi în armată, optase pentru o pensie militară. La recalcularea pensiilor însă cei de la casa de pensii se treziseră că îi lipseau câteva luni de lucru în armată. Mai exact, undeva prin anii 1960, nu existau dovezi că lucrase la armată. Simplu: până prin februarie figura în acte, apoi reapărea prin septembrie. Între timp, nu apărea pe nicăieri cu o contribuţie. Prin urmare, s-a trezit cu o pensie redusă, motivul fiind cel al contribuţiei insuficiente.

Omul a început să producă cereri, să solicite audienţe, să argumenteze simplu: în anii 1960 nu plecai din armată şi te reîntorceai când aveai chef. Cum în arhive nu există alte dovezi că ar fi fost transferat, mutat, dat afară etc., rămâneau doar două posibilităţi: fusese în continuare în armată şi din eroare nu figura în scripte, sau dezertase, caz în care era la zdup.

În fine, argumentul nu a fost socotit iniţial prea logic, dar după îndelungi lupte cu birocraţia, după 9 luni a primit o rezoluţie favorabilă: are dreptate şi trebuie să primească retroactiv diferenţele cu pricina. Aşa că va primi banii respectivi … la anul.

Ce dacă până „la anul” înseamnă minim 4 luni, iar la 82 de ani ai nevoie de varii medicamente a căror subvenţionare s-a redus din nou în urmă cu câteva săptămâni. Ce dacă de fapt nu e vina ta că aparatul birocratic e alimentat cu reglementări prost gândite. La urma urmei, să zic mersi că nu plăteşti dobânzi pentru banii tăi pe care casa de pensii îi utilizează acum în folosul altora. La noi contează să ne batem cu pumnul în piept că facem dreptate. Vorba lui Toma Caragiu: „C-aşa-i în tenis!”