Pro- si anti- POSDRU

Robinetul POSDRU s-a închis. Deocamdată doar temporar. Decizia reflectă capacitatea redusă a României, a noastră a tuturor, de a propune proiecte rezonabile, fără a băga mai întâi banii în buzunarele proprii. O problemă de resurse umane, de profesionalism, adică tocmai la ce se referea programul încercând să îmbunătățească.

Sunt comentatori care s-au repezit ca ulii asupra programului, atacând însăți esența sa. Uite ce spune unul dintre ei:
"După modul cum a fost conceput, POS-DRU n-ar fi dat rezultate nici dacă era administrat de suedezi. [...] POS-DRU este o sorcovă de obiective nobile, dar vagi, puse sub eticheta înşelătoare de „investiţie în resursa umană“. Asta acoperă orice: [...]. Dacă la Transport, Mediu sau POR se fac nişte chestii tangibile, [...], există un produs final care poate fi pipăit, măsurat şi eventual înjurat, cu POS-DRU se intră în domeniul alunecos al intangibilului."
(Sorin Ioniță, 22)


Dar hai să o luăm pe rând:

(1) POS-DRU și-a propus investiția în resurse umane. Acest lucru urmează mai multe tendințe probate de ceva vreme în lume, cum ar fi investiția în capital uman (vezi modul în care s-a dezvoltat Coreea de Sud, spre exemplu), trecerea la învățarea de-a lungul vieții, eficientizarea programelor universitare și postgraduale (vezi componenta dedicată învățământului universitar). Cu alte cuvinte POSDRU vrea să ajute adulții să devină mai competenți în domeniile lor de activitate, și are componente centrate explicit pe relaționarea mai clară dintre învățare și societate/economie. Toate acestea sunt tendințe extrem de dezbătute în acea literatură academică la care comentatorul de mai sus face referire în articolul respectiv și care, din păcate, pare a îi fi nu foarte familiară. iar literatura cu pricina este consensuală în ce privește efectele benefice ale investiției în capital uman și life-long-learning.

(2) Rezultatele unor astfel de programe sunt măsurabile. Este adevărat că nu sunt vizibile, asemenea unor autostrăzi spre exemplu. Există însă metode de evaluare a impactului, care presupun însă utilizarea unei metodologii atent puse la punct și ceva cunoștințe dincolo de nivelul licenței sau masterului. 

(3) Începând cu 1998, am evaluat astfel de programe nu doar în cadrul POS-DRU, ci și în alte tipuri de finanțări. Am văzut și proiecte dezastruoase, și inițiative reușite. Am avut de a face și cu management iluzoriu, și cu oameni competenți. De regulă impactul pozitiv există, dar nu are anvergura triumfalistă anunțată de implementatori. În schimb, efectul este mult mai subtil, simțindu-se în modul în care beneficiarii direcți ai programelor de formare își modifică înțelegerea asupra lumii. Acest lucru se reflectă într-o creștere de productivitate vizibilă pe termen lung. Mai ales într-o țară cu resurse umane slab calificate, precum România, astfel de programe ar trebui să fie atent implementate și monitorizate.

(4) Din păcate, așa cum am mai spus-o, și cum o spune și comentatorul amintit, aici România stă tare prost. Mecanismul de alocare a fondurilor, birocrația excesivă (moștenită de la UE, ca să fim corecți), salariile adesea uriașe (chiar și în comparație cu cele din sectorul bancar!) ale celor implicați ridică semne de întrebare asupra corectitudinii procesului și eficienței acestuia. Se aruncă mulți bani, pe criterii ce par bizare, în programe ce adesea par a fi fost proiectate cu dedicație. Mult prea mulți bani (în opinia mea) sunt direcționați direct către ministere și agenții guvernamentale. Aceasta nu înseamnă însă că nu există și numeroase proiecte oneste dezvoltate în cadrul POS-DRU.

Bref: POS-DRU este/a fost prost gestionat și proiectat. A ne repezi însă ca ulii asupra sa și a-l desființa trimite mai degrabă către proverbul cu vulpea și strugurii. Nu ar fi mai util să vedem ce este bun în program și să accentuăm acele laturi? Și, din nou, să nu uităm că degeaba am avea autostrăzi, dacă nu am avea și oameni capabili să le folosească și să le întrețină...


PS. ceea ce cred că ar fi necesar la POSDRU: (a) redefinirea mecanismelor de monitorizare; (b) simplificarea procedurilor birocratice și diminuarea aparatului birocratic; (c) limitarea salariilor experților; (d) accent pe măsurarea impactului, astfel încât acesta să devină clar pentru toți (efectul ar fi diseminarea unui mod de evaluare contemporan, ceea ce ar conduce implicit la creșterea cunoașterii la nivel societal, obiectiv implicit și cred că și explicit al liniei de finanțare respective).

2 comentarii:

Anonim spunea...

Problema cu salariile mari pe proiectele POSDRU e posibil sa nu fie cauzata de "lacomia" expertilor, managerilor de proiect, directorilor de proiect sau a celui care a scris proiectul, ci de ghidul aplicantului prost conceput, cu anumite conditii/limitari procentuale (minime) in ce priveste salariile, si maxime pentru alte activitati din proiect, pe care daca nu le respectai iti subminai singur proiectul la evaluare. Imi aduce aminte de ghiduri de acum cativa ani, ale raposatului CNCSIS, in care se preciza ca o componenta practica din proiect nu trebuie sa depaseasca in costuri 10% din totalul bugetar al proiectului. Practic costul unui sondaj decent ca lungime si calitate (costand outhouse vreo 20 de mii de euro la vremea aceea) ajungea sa-ti determine costul total al proiectului pe care il mareai artificial "punand" salarii si visit travel in afara tarii la greu. Eeeh, vorba reclamei, "scrisul de ghiduri de finantare bune" nu e asa usor cum crede lumea!

Anonim spunea...

Așa este, multe din condițiile de la CNCSIS erau aberante. O parte dintre ele au fost preluate ca atare de actualul CNCS, altele bune au fost înlocuite, altele proaste au fost îmbunătățite.

Știu însă multe proiecte care fac ca situația amintită să fie mai degrabă excepția decât regula...