România perfectă

45% prezenţă la vot şi 60% împotriva lui Traian Băsescu ar fi un rezultat bun. Foarte bun chiar, dacă e să luăm în considerare condiţiile existente. Mă refer, evident, la referendumul pentru suspendarea preşedintelui. Şi la modul în care văd eu lucrurile.

Ce ar însemna asta? Băsescu ar fi câştigător: nu a fost suspendat, nu a primit atâtea voturi împotrivă cât se aştepta la un moment dat, ba chiar stă bine considerând că o parte din electoratul său nu a venit la vot. Ponta ar fi şi el câştigător: populaţia a fost împotriva lui Băsescu. Procentul prezenţei la vot ar fi suficient de mic pentru a nu ne arunca în discuţii interminabile despre fraudare, chit că mulţi vor avea oricum tendinţa de a despica doar acest fir în patru, ca nu cumva să ne ocupăm de ce este esenţial în societate: corupţia, ineficienţa, lipsa de productivitate, nerespectarea legii, îndemnurile la autoritarism.

Pe de altă parte, un preşedinte cu tendinţe autocratice plasat împotriva unui guvern cu tendinţe similare ar putea asigura un pic de echilibru. Sau poate că nu, dimpotrivă, ar genera nesfârşite scandaluri şi hârşâială fără rost?

În acelaşi timp, ambele părţi ar pierde în mod evident. Suportul pentru Traian Băsescu s-ar dovedi inconsistent, ceea ce ar trebui să îi mai domolească tendinţa de a submina instituţiile statului, sportul său preferat în cei 7 ani şi jumătate de domnie. Ar fi destul de clar că preşedintele ar fi fost probabil uşor de demis dacă liderul coaliţiei ce i se opune nu ar fi un simplu hoţ ordinar (plagiat=furt).

În fine, România s-ar dovedi un mecanism care, organic, a respins simultan tendinţele dictatoriale, hoţia, nerespectarea legii. O Românie perfectă! În fine, nu chiar perfectă, într-o Românie perfectă, conform gusturilor mele, preşedintele nu ar căuta să deterioreze constant încrederea oamenilor în Parlament, Partide, Justiţie şi Media (adică cele patru instituţii fundamentale ale statului, dacă nu luăm în considerare Guvernul). În România perfectă un plagiator dovedit nu ar cuteza niciodată să rămână în o funcţie de decizie, ca să nu mai zic de faptul că nu ar fi avut şanse să devină prim ministru. În o Românie perfectă primul ministru nu s-ar plimba cu presa aservită pe la vile de lux, susţinând lucruri pentru care nu are dovezi. (sunteţi siguri că Ponta acesta e absolvent de drept?? Că a fost procuror??). În România perfectă nu s-ar fi cheltuit (din nou) atâţia bani pe un referendum fără rost. În România perfectă, curta constituțională ar interpreta legile în spiritul lor și nu în litera acestora, nepermițând, spre exemplu, mai mult de două mandate prezidențiale pentru Ion Iliescu, sau un prag de participare aberant atunci când nu ai habar care e de fapt numărul de electori.

Dar nu suntem în o România perfectă. Aşa că acum mă uit după soluţia optimală. O soluţie care să permită mai apoi identificare a problemelor majore şi corectarea lor. Şi nu mă gândesc aici la nici un fel de elită, ci la cetăţeni.Și mă gîndesc atât la felul cum arată lucrurile în țară, cât și la reflectarea lor în afara țării.

Şi ţin pumnii strânşi ca duminică să iasă scorul optimal: 45% prezenţă la vot (nu mai mult, nu mai puţin), 60-65% contra Băsescu (nici mai mult, nici mai puţin).

0 comentarii: