Drumeț pe aleile … dragostei

[Titlul acesta este o simplă autoironie la adresa titlului celei mai recente cărți pe care am scris-o. Recentă în sensul că e ultima până azi. Altfel e de acum 4 ani și avea un singur capitol original. Restul erau producții mai vechi, actualizate.]

Dar nu despre asta voiam să vorbesc acum, chit că știu că o să vină un nou produs de genul acela, mult mai bun, în curând.

Acum … vorbim despre altceva. Tot sociologic, dar mult mai profan.

E vorba de începutul lunii august și de un oraș altfel, mult diferit decât e ziua. Un oraș plin de poezie, de viață. Un oraș curat.

Bucureștiul (care mie nu îmi place în mod deosebit), e fascinant seara, de la 10-11 în sus, în parc. E acolo o alta lume, vie, incredibilă. Stratificată pe vârste. Întâi sunt cupluri cu copii mici, fugind de razele soarelui ce abia s-a ascuns de cealaltă parte a lumii. Apoi aceștia merg la culcare, apar pensionarii, incredibil de veseli, dar lenți, incredibil de lenți. Dacă îi compari cu pensionarii din Germania, din pădurea de acolo ce joacă loc de parc, sunt muuult mai bătrâni, deși buletinul pare a spune altceva.

Apoi se fac simțiți alergătorii și patinatorii pe rotile. Toți sunt tineri, mult mai tineri ca oriunde în lume. De fapt sunty nedrept: între cei ce aleargă cei peste 30 de ani sunt suprareprezentanți, cei sunt 30 sunt aproape inexistenți, iar cei peste 40 … ei bine, la categoria sta sunt de regulă doar eu, unicul și inconfundabilul rebut :)) Printre posesorii de role, cei sub 30 sunt majoritari, împărțiți egal în fete și băieți, iar peste 40 este iarăși numai unul, evident tot cel de mai sus, observator independent al lucrurilor ce se povestesc în această postare.

Apoi, minut cu minut, aleile, și mai ales băncile, sunt ocupate de îndrăgostiți, căutând răcoarea și protecția întunericului, cu zâmbetele lor tinere, sau uneori mai tomnatice, cu ochii strălucitori, o simfonie de săruturi și sărutări, de dorințe, de speranțe, de oameni frumoși, un univers care geme de frumos.

Sunt mulți oameni care vin cu bicicletele, se așază pe o bancă și se uita la oamenii frumoși, gândind cu jind când vor fi și ei la fel. Ceea ce nu știu ei este că sunt deja frumoși, și e doar un pas pana la împlinirea dorinței lor...

Alergătorul solitar se învârte pe o nouă alee. Vede un cuplu îmbrățișat, un altul râzând din răsputeri. Fiecare bancă e altfel. O fată blondă, pe la 22 de ani, zâmbește din plin la spusele unui tânăr frumos, de aceeași vârstă. Din neant apare o brunețică, cu lumina dragostei în ochi, pune mâna la ochii tânărului și … Dar alergătorul sau patinatorul nu vede finalul, se scurge prin întunericul parcului spre un alt cuplu, înlănțuit. Mia încolo sunt doi tineri de 45 de ani, sau poate mai tineri, dar asta e vârsta pe care o arată, aflați evident la prima întâlnire. Amândoi sunt stângaci, privirile lor nu sunt acolo unde trebuie, sunt șovăielnice, el nu privește la ea, ea privește în neant, ba chiar e gata să întoarcă zâmbetul alergătorului dar acesta se pierde iar în neant. Cei doi de după curbă au o discuție serioasă, filosofică, în care ea îi explică ceva lui, iar el pare ușor nedumerit, pierdut într-o reflexivitate indecisă, dar iarăși viteza face ca secvența să se piardă în neant. Și sunt cei trei care încearcă să o impresioneze pe fata care citește sub felinarul de lângă banca aflată a 7-8 metri de ei, deci vorbesc tare, și nu știu că a fi macho nu o impresionează (da, cu ea am vorbit, o știam dinainte).

E ora la care orașul trăiește, ignoră toropeala începutului de august, aburii toxici ieșind din asfalt. O lume care spune cum ar putea fi Bucureștiul, dar și cum nu e. Pentru majoritatea e vacanță, studenții și elevii își permit să fie aici, la ore târzii, iar la 1 noaptea parcul încă vibrează. Tineri ce nu au unde se vedea, în afara de casa înghesuită a părinților lor, alergători solitari și gardienii.

Dacă e duminică sau sâmbătă sau vineri, pe la 12 sunt femei cu buchete de flori, ce se întorc de la câte o aniversare, cu pas grăbit, dar trecând neapărat prin parc sau măcar prin aproprierea lui. De ce simt acest impuls, mi-e greu să vă spun…
Pe la ora două, ultimele cupluri pleacă spre case. Oare ce or face gardienii atunci?

Dacă nu ați fost prin București, noaptea, în parc, e cazul să o faceți.. Până la finalul lui august mai e. Mergeți însă ceva mai devreme acum, ziua deja s-a scurtat. Deja pe la 9, 9:30 e întuneric…

0 comentarii: