Magda Cârneci, FEM; Cartea Românească, 2011
Am început FEM deosebit de încântat de savoarea modului de a scrie, de iscusința cu care imagina metafore pentru a descrie stările prin care trece eroina. Mi-a plăcut mai apoi jocul prin care reconstruia gender-ul, prin care discuta despre femei, bărbați și relațiile lor sexuale şi non-sexuale.
Mă gândeam că am găsit un nume important al inteligenției românești care scrie romane pe bune, adică produce acele cărți rare pe care editurile mari le publică și pentru calitate, nu doar fiindcă autorul este băiat simpatic și de gașcă, iar critica nu le ridică în slavă doar pentru serile petrecute cândva împreună.
Cartea s-a dovedit a nu fi una deosebit de dinamică, numeroasele epitete şi luxul de trăiri domolindu-i ritmul. Realismu-i şi mai ales sofisticarea-i reușesc însă să-i reducă din senzația de lentoare şi să o transforme într-o lectură plăcută.
Ușoara dezamăgire vine însă din repetarea la infinit a temei, din faptul că autoarea se pierde (după părerea mea), mai ales spre final, într-o simbolistică prea ambiguă, cu metafore incerte, ce lasă impresia de a fi acolo pentru a ieși numărul de pagini.
Altfel însă, ideea cărții - rememorarea propriei vieți, a istoriei relațiilor personale, într-un moment critic al relaționării în sine - m-a surprins plăcut prin modul de concretizare. Cartea se structurează ca exercițiu de autocunoaștere.
Mie mi s-a părut forțată afirmația că e vorba de o introspecție a arhetipurilor feminine. Pe de o parte, nu am văzut unde ar fi acea distanță de gen care le-ar defini drept feminine. Mai degrabă, am simțit în cele citite despre carte, obsesia feministă de a defini cele două sexe ca fiind complet diferite.
Pe de altă parte, așa cum remarcă Chinezu, m-a mirat lipsa de curaj a autoarei de a pătrunde în spațiul contemporan, și de a adresa teme și contexte tipice ultimelor două decenii. Aceasta ar fi putut da o altfel de dezvoltare a cărții, evitând senzația că sunt pagini ce au fost folosite pur și simplu ca plombe, pentru a ieși la număr.
Ca să sintetizez: cartea e interesantă, peste media literaturii românești contemporane, scriitura nu e rea, vă îndemn să o citiți. Nu vă așteptați totuși la o realizare de top. Nota mea: 6 puncte dintr-un maxim de 10.
Pentru cei ce vor să vadă și alte opinii, nu așa profane ca ale mele, iată câteva linkuri (atenție, majoritatea conțin spoilers):
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu