Robespierre

Am avut atât de des senzația că îl întâlnesc pe Robespierre... Român, bătându-se cu pumnul în piept cu propria-i corectitudine, clamând fapte incontestabile, punând binele tuturor înaintea a orice. Vocal, intolerant cu cei răi, deținător al adevărului absolut.

Parcă mă urmărea. ÎI regăseam peste tot. În politică, ca moderator de talkșou, între suporterii Petrolului, pe terasele din Lipscani.

sursa fotografiei: bastille-day.com

Mereu în luptă cu ceilalți, mereu necruțător, niciodată construind un argument bazat exclusiv pe logică, niciodată dispus la un dialog în care să audă și argumentele celuilalt. Mereu suspicios, arătând cu degetul către cei ce Ieșeau din mulțime, către cei ce aveau succes.

Robespierre cel original a test unul dintre simbolurile Revoluției Franceze. Am (re) citit de curând câteva cărți despre epocă, pentru a mă refamiliariza cu personajul. Cu el, cu Marat, cu Danton, cu Desmoulins. Au trăit cu mai bine de 200 de ani în urmă. Figurile majore ale generației ce a dat jos dictatura clerului și a nobilimii, a lansat celebrul Liberté-Egalité-Fraternité, a trimis la ghilotină dușmanii revoluției. Au sfârșit ghilotinați, ca dușmani ai revoluției și ai poporului. Au avut aceeași soartă cu cei pe care i-au înfierat drept inamici.

Pe vremea lor se purtau demagogia, ura, radicalismul.

Am înțeles mai bine de ce nu mi-a plăcut niciodată Băsescu, de ce nu găsesc nimic interesant la Antena 3 și Realitatea, de ce legionarii și comuniștii îmi repugnă.

De ce nu îmi plac demagogii.

Eu prefer oameni din zilele noastre, capabili să zâmbească, alături de tine la greu, privindu-te-n ochi când iți vorbesc, criticându-te franc, nu pe la spate. Bucurându-se când e bine, Zâmbind mereu. Dorind mereu să fie altfel. Urbani. Reflexivi. Găsind lucruri frumoase în orice.

Robespierre se potrivea altei epoci.