17 iulie 2016

Criteriile pentru profesor/CS1, conf/CS2 șamd

Aceasta este o postare destinată primordial comunității de cercetători din științele sociale aflați în mediul academic.

Prima întâlnire a comisiei de științe sociale a CNATDCU (din care fac parte), a condus la o discuție despre standardele de acordare a titlurilor de conferențiar/CS2, profesor/CS1, precum și despre criteriile de abilitare în științele sociale. S-a luat în calcul propunerea modificării acestora, cu precizarea existenței propunerii ca modificările să se producă repede, înainte de septembrie-octombrie.

O bună parte a celor prezenți au opinat că orice astfel de (nouă) modificare trebuie însoțită de dezbaterea prealabilă în interiorul comunității. Acesta este scopul explicit al acestei postări: rugămintea de a comenta aici, pe mail sau pe Facebook, precum și face-to-face, de a implica un număr cât mai mare de colegi în discuție.

Criteriile curente sunt cele definite de Ordinul MECTS 3697/2012, modificat prin acest ordin .
Printre observațiile luate în considerare la întâlnirea amintită s-au numărat:

  • ideea că în clipa de față criteriile sunt prea laxe
  •  
  • nevoia de a avea stabilitate și predictibilitate a criteriilor, permițând astfel fiecăruia să își configureze cariera.
  •  
  • propunerea unui criteriu/precizare suplimentară: un indice H-ISI de minim 4 să constituie criteriu suplimentar de alocare a locurilor de doctorat fără taxă (eventual criteriul poate fi dublat de o rută alternativă bazată pe H-calculat prin Scopus. H-Google Scholar sau Bing nu sunt de luat în considerare incluzând autocitări și fiind relativ ușor de falsificat. Scopus permite extinderea numărul de jurnale de luat în considerare).
  •  
  • criteriile ar putea să nu mai ia în considerare un reper fix, ci o referire la media lor pentru cei aflați deja pe poziția respectivă (i.e. dacă vrei să devii conferențiar, trebuie să satisfaci pe fiecare criteriu un standard definit plecând de la media celor care sunt deja conferențiari)
(Sper să nu fi uitat nimic esențial.)

====================================


Opinia mea:
1.
Criteriile sunt foarte laxe și permit ajungerea aproape imediată la poziția maximă din sistem. Ele sunt de asemenea mult prea multe. A merge pe un set mai mic de criterii ar contribui la creșterea puterii de validare a procesului. Mai mult, creșterea poate și trebuie să includă un element incremental, precum cel al mobilității mediei descrisă mai sus (ideea în sine merită rafinată, dar m-a impresionat prin ingeniozitate și simplitate).

2.
Elementul dinamic din ideea de mai sus și faptul că avem deja mult prea mulți profesori, trebuie să implice o reevaluare periodică (la fiecare trei ani?). Criterii minime de performanță (exemplu: măcar 3 articole ISI în trei ani dacă ești full-professor/CS1) ar trebui impuse. Consecințele pot fi salariale, interdicția de a coordona doctoranzi sau aplica pentru granturi, de a fi parte a unor comisii și de a ocupa poziții de conducere.

3.
Pe de altă parte, nu sunt de opinie că avem o inflație de coordonatori de doctorat. Dimpotrivă, numărul de doctoranzi pe coordonator continuă să fie înfiorător de mare (cu consecințe asupra calității activității doctorale și a calității tezelor de doctorat). Coordonarea de doctoranzi ar trebui condiționată academic doar de obținerea diplomei de doctor, nu de a fi prof sau abilitat. Eventual, școlile doctorale pot impune ca evaluarea internă a activității să fie realizată de o comisie ce include cel puțin un abilitat. Dar pe tema tezelor de doctorat, revin în altă postare.

=====================================

Vă rog să luați în considerare cele de mai sus și să ajutați membrii comisiei să aibă o poziție informată în acest sens. Așa cum a spus unul dintre membri: am avut mult prea multă vreme o transparență nulă. Adaug eu: este momentul să fim cu toți responsabili în ce privește soarta propriului domeniu.

Măcar un lucru simplu ne poate motiva, dacă nu etica propriei meserii: cu transparență și o calitate ridicată, putem pretinde și obține salarii mai ridicate, nu ca astăzi, inferioare unui peruchier, machior sau brancardier, așa cum remarcă Ad-Astra discutând consecințele unei reglementări recente ce face ca, în universități, cercetarea să fie considerată "o activitate auxiliară".

13 comentarii:

Unknown spunea...

Bogdan, eu cred că ne trebuie o analiză serioasă a modului în care sunt instituționalizate științele sociale dpdv al publicării și citării, înainte de stabili criterii. Lucrez la o analiză de genul acesta, pe cei abilitați în științe politice. Voi prezenta rezultatele la Sibiu. Cu siguranță ISI nu are capacitate de discriminare, sunt puțini cei care au h peste 4 în ISI în științe politice, de exemplu. Domeniile nu sunt foarte mari, putem încerca niște analize de distribuție și stabili niște criterii plecând de acolo.

Radu Silaghi-Dumitrescu spunea...

În opinia mea punctul 3 ar însemna normalitate, în sensul în care ea funcționează deja în SUA sau în alte părți. Ar fi o provocare semnificativă să fie integrat în actualul sistem de finanțare, pentru că în absența unor criterii foarte eficiente calitative, puținii bani disponibili pentru doctoranzi ar risca să fie disipați ineficient.
Cât despre h=4, în științe sociale sau nu, ISI sau nu, aș argumenta că este mult prea ușor de fraudat acest criteriu. Patru articole în publicații de circulație nesemnificativă ar fi suficiente pentru a ajunge la h=4, câtă vreme unul sau doi colegi binevoitori se asigură că le citează pe fiecare de patru ori. Un scenariu minimal-pesimist: doi colegi de birou participă la o conferință indexată ISI, fiecare cu câte patru articole în volumul conferinței, fiecare citând cele patru articole ale colegului. Îi va costa probabil o mie-două de euro "taxe de publicare", dar criteriul de profesor e rezolvat dintr-un foc.

Bogdan Voicu spunea...

Problema nu e în a găsi moduri de falsicabilitate a criteriilor, ci de a pune ceva în loc. Aici e marea întrebare: nu cum să nu fie, ci cum să fie criteriile.


H-ISI=4, cred că au mai puțin de 10 universitari în științele sociale de la noi.

Anonim spunea...

Daca doriti ca cei mai multi din stiintele sociale sa se apuce de coordonat doctorate in istorie sau sa se faca profesori in domenii in care masuratoarea nu e prima preocupare a domeniului continuati pe formula asta... autodecimarea in numele profesionalizarii e si ea o solutie.

Bogdan Voicu spunea...

Nevoia de a măsura performanța academică a apărut din dorința de a putea evalua activitatea pentru care contribuabilii plătesc bani. Altfel apare riscul de a avea o lungă pleiadă de profesori precum Gabriel Oprea sau Dan Voiculescu, ca să aleg două nume ...

Și la istorie se măsoară. Și în alte țări e la fel, acolo unde e vorba de bani publici.

Este motivul pentru care este firesc să dezbatem, propunând și soluții ...

yo yo spunea...

O alta problema e ca Scopus are probleme grave la capitolul indexare. Review-uri trecute ca articole originale, iar articole originale trecute ca review.

Radu Silaghi-Dumitrescu spunea...

Există din câte înțeleg 8 criterii minimale, bazate pe 23 de indicatori numerici.
Criteriul minimal C1 poate fi atins pentru gradul de profesor cu o singură lucrare ca unic autor într-o revistă de undeva din Estul Europei, cu un factor de impact foarte mic. Asta sună foarte puțin, indiferent de specificul domeniului.
C2 poate fi atins pentru gradul de conferențiar cu doar 4 articole științifice „indexate” indiferent de vizibilitatea lor, ceea ce sună foarte puțin.
C3: Aș atrage atenția că pe lista editurilor A1 se regăseau, ultima oară când am verificat, edituri pentru care reputația de pay-and-publish este de ani buni cunoscută. În absența unor dovezi de impact a cărții, pare futilă cerința de a o fi publicat – și prea minimalist criteriul de a fi publicat o singură carte pentru postul de conferențiar., și apoi tot una singură (care poate fi tot aceea pentru care ai obținut anterior și postul de conferențiar) pentru postul de profesor.
C4 cere pentru un profesor universitar un minim de x puncte adunate din vizite la universități din străinătate, lucrări prezentate la conferințe, granturi sau burse individuale, introducerea de programe sau cursuri noi, sau tipărirea de cursuri. Pentru postul de conferențiar, cerința minimală poate fi îndeplinită printr-o singură vizită de o lună la o universitate din străinătate, sau participarea la doar două conferințe din țară cu participare internațională. Acestea sună a cerințe minimale pentru un asistent universitar, indiferent de domeniu.
C5 poate fi atins pentru un profesor universitar cu o singură citare într-o revistă de impact rezonabil. Eu aș argumenta că valorile numerice la acest criteriu ar avea sens să fie mărite, sau suplimentate cu o cerință privind un număr minim de citări definit separat (și unde orice bază de date să fie eligibilă).Cu toate că Google Scholar s-ar putea să fie prea permisiv, alții arată că el este „fair” pentru științele sociale (e.g., http://www.harzing.com/publications/white-papers/citation-analysis-across-disciplines). De aceea în opinia mea numărul de citări, în oricare bază de date, inclusiv aici, ar avea sens să conteze drept criteriu minimal.
C6 poate fi atins pentru conferențiar prin publicarea unei singure lucrări într-un volum de conferință, sau printr-un singur capitol de carte, ceea ce sună mai degrabă a cerință pentru un asistent universitar, indiferent de domeniu.
În concluzie cred că pentru oricine este familiar cu indicatorii scientometrici (nu doar pentru specialiștii din domeniu) ar fi rezonabil ca pentru C1-C6 valorile minimale să fie mărite de 3-4 ori. Se poate ca la unele din ele să fie justificabilă și creșterea cu un ordin de mărime sau mai mult, însă acest aspect, ca și justificarea valorilor propuse pentru Criteriile C7 și C8, pare a fi prea specializat pentru a permite opinii din afară.

Conform wikipedia o analiză a London School of Economics pentru științe politice arată că media h pe acest domeniu ar fi 3,8. Această medie ia în calcul (probabil) toate gradele didactice inclusiv cel de lector - deci pe acest considerent într-adevăr ar fi logic un h»4 pentru un conferențiar -poate însă fără a limita la ISI ca sursă.

În rest, pe termen lung, am argumentat și eu altundeva (http://radusilaghidumitrescu.blogspot.com/2016/07/cum-arata-criteriile-cnatdcu-ideale.html) că toate aceste criterii minimale trebuie să dispară – ceea ce este echivalent (aproape) cu propunerea numărul 3 pe care ați făcut-o în postarea de mai sus.

andreescul spunea...

Postez aici fiindca nu am cont de fb; am citit insa disputa din jurul comentariilor lui Claudiu Tufis. Sunt multe de spus, desigur. M-as opri la urmatoarele.

1. 'Fetisizarea ISI' e o problema reala - dar deocamdata mi se pare o optiune indispensabila. Sigur, nu trebuie sa fie doar WoS, poate fi si Scopus sau o baza de articole similara (ERIH+ ?) - sau carti la edituri academice importante. Ideea e ca iti trebuie o solutie quick & dirty de a rezolva o problema sistemica altminteri intractabila pe termen scurt sau mediu: aceea de a te asigura de calitatea publicatiilor (si, implicit, a candidatului). In SUA (si aiurea), unde ai un relativ consens la nivel de (sub)domeniu cu privire la revistele de calitate si unde - suplimentar - membrii comisiei de concurs citesc si judeca cu relativa atentie calitatea publicatiilor, indexarea conteaza mai putin (de fapt, cam deloc). Iti poti permite, in plus, sa determini destul de fin si matching-ul dintre un post si candidati. In RO (si aiurea), unde nimeni nu prea citeste si unde - suplimentar - lumea nu cunoaste cele mai bine reviste din (sub)domeniu (cu atat mai putin dintr-o nisa), iti trebuie, deocamdata, un criteriu 'obiectiv' si 'independent'. Daca el este si destul de puternic corelat cu calitatea masurata subiectiv (cum art. ISI par sa fie in RO), cu atat mai bine. Cu alte cuvinte, fetisizam ISI din lipsa unei solutii mai bune.

2. Unde stabilesti nivelul minim pentru un titlu / acreditare are o puternica dimensiune 'calitativa' (e.g., cam cat judecam noi ca ar trebui sa poate face sau demonstra un profesor) – nivel care e bine, insa, sa fie raportat si la ce poate, in prezent, 'sistemul’. Daca sub 1% dintre universitarii si cercetatorii dintr-un domeniu au H-ISI = 4, atunci pesemne ca impresiile noastre sar calul (poate fiindca ne luam pe noi insine ca standard).

3. Nu sunt de acord ca orice proaspat doctor sau chiar postdoc ar putea sa conduca un doctorat. Cred ca, in alte sisteme, destui ar putea – dar, probabil, nici acolo o majoritate importanta. O diploma de doctor luata intr-un sistem academic solid certifica o competenta conceptuala si metodologica. Dar una e sa te descurci suficient cat sa faci o cercetare de buna calitate, alta sa indrumi cercetari – inevitabil diverse, inevitabil confruntate cu probleme inedite – de buna calitate. Sigur, o comisie bine constituita te asigura ca un candidat la doctorat de slaba calitate nu primeste titlul. Dar, la nivel de sistem, vrei sa maximizezi rezultatele investitiei doctoranzilor de timp si bani – nu sa-i trantesti cu duiumul. De aceea, cred ca e nevoie de un portofoliu stiintific mai consistent pentru a demonstra ca poti coordona doctorate. Sunt insa de acord ca titlul academic detinut nu are nici o legatura cu aceasta. La limita, poti fi si sub-preparator.

Cam asta ar fi…

Anonim spunea...

1. Mă scuzați, mai contează undeva că vorbim despre cariera DIDACTICĂ? Unde contează ce vrea și ce poate candidatul când se află la catedră? De ce un cadru didactic universitar trebuie să demonstreze aceleași criterii și standarde ca un cercetător științific?
2. Are CNATDCU atribuții în evaluarea titularilor aflați pe post????
3. Prea multă fațarnicie cu predictibilitatea. Atunci nu stricați regulile actuale. Desigur - predictibilitate înseamnă, de data asta, să rămână veșnice modificările care se vor adopta în vacanță... După o matură dezbatere
4. Vreo discutie despre finantarea cercetării în România, ca să corelăm corect cu standardele și criteriile?

Bogdan Voicu spunea...

Motivul pentru care discutăm public astfel de lucruri este pentru a avea o viziune clară asupra așteptărilor tuturor. Aceasta este rațiunea pentru care orice comentariu este binevenit, chiar atunci când el este mai înfocat :)

Bogdan Voicu spunea...

Poate ar trebui să gândim un pic altfel, fiindcă ambiguitatea legislativă face să desemnăm cu același nume două lucruri diferite: (1) confirmarea capacității de a fi prof/conf/lector (standardele de îndeplinit); (2) poziția pe care o ocupă în universitate. Spaniolii au un astfel de aranjament: sunt trei agenții independente care confirmă dacă și pe ce nivel poți tu profesa. Apoi universitatea te angajează evaluând și alte competențe (spre exemplu cele de natură administrativă). Așa e și la medici: Colegiul Medicilor atestă capacitatea profesională și o poate retrage dacă observă/consideră că aceasta nu a fost actualizată...


E interesantă și postarea lui Radu Silaghi-Dumitrescu de pe blogul propriu, care precede cu câteva săptămâni postarea mea. Îi mulțumesc autorului și pentru comentariile de aici.

@Liviu Andreescu: dar dacă s-ar duce coordonarea de doctorat măcar la nivel de conf? (da, gândindu-mă la unii doctori îmi dau acum și eu seama că nu poți avea coordonarea la orice nivel)

andreescul spunea...

In opinia mea - ignorand insa o serie de constrangeri care tin de modul in care e construit actualmente sistemul de IS/cercetare - abilitarea (capacitatea de a conduce doctorate) ar trebui sa fie independenta complet de titlul profesional. Daca esti liber profesionist, cercetator intr-o companie privata sau visator, dar ai un doctorat la activ si un portofoliu de lucrari adecvat, ar trebui sa poti conduce doctorate printr-o procedura simpla de afiliere la o (cu un acronim aproape-dar-nu-chiar obscen) IOSUD. Tot ce ar fi nevoie e ca CNATDCU sa te certifice si IOSUD sa aiba nevoie de tine.

In practica, lucrurile sunt mai complicate. Insa tot nu vad de ce CNATDCU nu ar putea sa judece criteriile de abilitare separat de cele de acordare a titlurilor (chit ca ele se vor suprapune in parte in mod sigur).

Am citit si postul lui RS-D semnalat mai sus. Are cateva observatii interesante. Totusi, in privinta propunerii (in fine, mai curand o sugestie) privind includerea titlurilor 'inferioare' sub jurisdictia CNATDCU, nu cred ca are dreptate. Mai intai ca niste standarde nationale exista si aici (cele privind doctoratul, de exemplu). Apoi, e nevoie de un echilibru intre standardizare si libertatea de miscare a organizatiilor academice/de cercetare. Mai curand, poate as reduce titlurile profesionale la 3 (lector, conf, prof) si as lasa doar ultima categorie la cheremul Consiliului.

Anonim spunea...

indiferent ce criterii vor fi, cine trebuie sa atinga toate gradele si titlurile universitare, le va atinge. Totdeauna se vor gasi "criterii interne per institutie" cu dedicatie.
Mai bine recunosteti ca tara este deja in colaps si nu se mai poate face nimic!

Oricum oameni capabili fie nu mai avem, fie ii numaram pe degete!

HALAL NATIUNE!

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...