Scala prestigiului social

Din spusele unui puşti de 10 ani:
"Bunicule, să nu mai spui celor de pe aici [i.e. vecinilor] că mama e profesoară [la Politehnică], că mă faci de râs! Să le zici că e om de afaceri!"

Două muzee ploieştene

Astăzi am (re)văzut două muzee, ambele in Ploieşti: Muzeul Ceasului şi cel de Istorie. Ambele merită văzute.

În Muzeul Ceasului am participat cândva, în urmă cu 25 de ani!, la un cerc tematic. Astăzi am revenit cu Mălina şi Irina şi l-am găsit mai puţin prezentabil ca în trecut, dar încă bogat în exponate, sau mai exact având un potenţial neexploatat :(

Muzeul de Istorie mi-a lăsat un sentiment opus. Acolo am devenit, tot cam acum 25 de ani, … pionier. Amintirea mea despre muzeul de atunci este că expunea mai mult istoria PCR. Cel de azi, fără a rupe gura târgului, reprezintă o surpriză plăcută. Am văzut în el câteva exponate extrem de interesante, relaţionate mai ales cu istoria veche a judeţului.
Sunt acolo oale şi ulcele vechi de peste două milenii, urme ale epocii bronzului, un soi de caiac enorm, cam de zece metri, de prin Evul mediu!, cu o destinaţie controversată: se pare că se plimba pe Teleajen, un râu nu tocmai adânc… Găseşti straie, monede, şi alte obiecte de prin Evul Mediu.

Muzeul m-a impresionat, comparându-l în minte cu muzeul Brabantului de Nord, tot muzeu regional, însă mai puţin tentant în rămăşiţe istorice în comparaţie cu cel din Ploieşti. Mi-a plăcut şi faptul că, într-un colţ, era amenajată un soi de locuinţă antică, instructivă ca imagine…

Am regăsit acolo, ca muzeograf, un fost coleg de şcoală (I-VIII), pe Mihai Dumitrache. Trebuie zis că, dincolo de faptul că suntem vechi cunoştinţe, m-a impresionat prin felul în care îşi face meseria.

Şi astfel mai apăru un post cu „România pozitivă”.


Tips.
*În ambele muzee intrarea este simbolică: 4 lei, respectiv 2 lei pentru copii, studenţi şi pensionari.
*Ambele muzee merită văzute măcar pentru faptul că sunt două clădiri interesante, în stilul din primele decenii ale Regatului României. (asta dacă nu mă înşel eu asupra anilor). Din păcate clădirea Muzeului Ceasului este mai puţin întreţinută…

De la trişori, la sondaje şi certificarea calităţii

Sună la uşă. Deschide Mălina. Se trezeşte a fi subiectul unui sondaj de opinie. Descoperă că operatorul de interviu, o tânără blondă, trişează masiv. Îi adresează doar câte o întrebare de pe fiecare pagină. Probabil restul le va completa din burtă, acasă. Astfel îşi optimizează timpul şi câştigă bani mai mulţi. Nu uită să solicite numărul de telefon pentru eventualitatea în care va fi controlată.

După ce spune că este o cercetare realizată de Primăria Sectorului 5, aflăm că de fapt e vorba de Agenţia de Marketing Electoral sau cam aşa ceva. Mă îndoiesc că există, iar chestionarul nu avea trecut pe el nici un fel de inscripţie privind numele companiei. Să le fie de bine, fiind anonimi, e firesc ca operatorii să le facă figuri.

Mai neplăcut este că mai apoi o să vândă rezultate îndoielnice clientului.

Există discuţii vechi în breaslă despre nevoia de a avea o instanţă care să acorde atestate agenţiilor de colectare a datelor. M-am opus mai mereu ideii, considerând că o piaţă liberă poate regla de una singură calitatea, aşa cum generează şi cerere şi ofertă.

Experienţele recente cu varii agenţii de colectare a datelor mă fac totuşi să cred că ar fi nevoie de un organism independent, care nu culege date, şi care ar putea să dea un soi de certificate ISO, valabile 1-2 ani, plecând de la evaluarea eşantionului, calităţii introducerii datelor şi a erorilor de selecţie pentru 1-2 baze de date la alegerea agenţiei care solicită acest lucru. Ca să fie clar: certificatele nu ar fi obligatorii, ci s-ar acorda doar celor care le solicită. E vorba de trei tipuri de certificat : 1. eşantion final; 2. selecţie cu adevărat probabilistică; 3. calitatea introducerii datelor. Fiecare certificat ar putea oferi de la 1 la 5 stele pentru caracteristica testată. Un set de certificate ar putea costa, realist vorbind, cam 3000 de RON.

La ce ar fi bun un astfel de certificat de calitate, dacă nu este obligatoriu? Simplu: ar oferi indicaţii clienţilor asupra bonităţii agenţiei respective. În rest clientul decide dacă are rost sau nu să cumpere serviciile cu pricina.

Problema este că nu văd nicio instituţie care să poată acorda astfel de atestate: cele existente fie sunt implicate în colectarea de date, fie nu deţin personal care să poată evalua calitatea pe componentele invocate. Ar putea fi sarcina asociaţiilor profesionale, însă, din păcate, acestea nu funcţionează :(

Românii şi Parisul

În 2 days in Paris, o comedie un pic mai sofisticată, bună de văzut sâmbăta după-amiază, cele două personaje principale se deplasează cu taxiul prin Paris vorbind în engleză. Aceasta stârneşte nemulţumirea taximetristului xenofob, a cărui conversaţie cu pasagera vorbitoare de franceză indică imediat drept străini indezirabili germanii, arabii şi … românii. În context se mai aminteşte şi de „românii şi curvele lor”. Replicile nu sunt direcţionate împotriva românilor, însă conţin în substrat un stereotip al imaginii acestora în Franţa contemporană (filmul a fost lansat în 2007).

Longevitate

Un om este primar într-o comună prahoveană din 1987. 1992, 1996, 2000, 2004 şi 2008 sunt anii în care a câştigat alegerile locale. Tare tipul! Oare o fi având arme cu bile de cauciuc?

Stupiditate

Nu ştiu a cui e ideea ca, în timpul meciurilor din Champions League, televiziunea care le transmite să nu zică nimic de rezultatele celorlalte partide. Pe mine unul mă enervează profund acel refren sâcâitor din sezoanele trecute, care apare din nou: „pe celelalte stadioane se marchează goluri importante”. De parcă cei care ar sta peste noapte să vadă rezumatele ar avea nevoie de multe stimulări. De parcă nu ar exista alte canale TV sau Internet. De parcă toţi ar fi proşti. Nu-mi vine să cred că strategia respectivă, indiferent dacă vine de la ProTV sau de la UEFA aduce vreun plus de audienţă care să contracareze efectul de dezgust şi tendinţa de a da repede pe teletextul posturilor care dau rezultatele în timp real, sau pe Internet, dacă îl ai la îndemână.

Un altfel de fotbal

Nu-mi vine să cred că deschid seria de posturi dedicată “României pozitive”, adică lucrurilor bune pe care le văd prin ţară – o raritate pentru blogul meu, cu … fotbalul.

Mai exact e vorba de meciul tocmai câştigat de câteva minute de CFR Cluj, la Roma. O victorie mare, după un meci spectaculos măcar prin numărul fazelor de poartă. CFR nu a jucat un fotbal fantastic, însă a surprins tactic Roma, şi a făcut ceea ce în Liga I nu se prea face: pase din prima, evitarea tăvălelilor inutile şi zvârcolirilor prin iarbă, ceva presing în jumătatea adversarului, mişcare, atacuri în viteză, spre poartă, nu paralel cu linia de mijloc, ca să nu mai zic de revenirea de la 0-1.

Orice meci viitor în Ligă va fi infinit mai greu, adversarii nemaisubestimând echipa din Cluj şi antrenorul cu nume hilar.

PS. Poate cu ocazia victoriei acesteia, va angaja şi ProTV un comentator decent.