Ce învăţăm despre istorie ...

Stârnit de numărul din Dilema Veche despre cum este povestit comunismul, de o mini-discuţie cu nişte profesori şi posibili viitori profesori de istorie, ca şi de emisiunea concurs de la Prima pe care am amintit-o într-un post anterior, am împrumutat câteva manuale de istorie şi le-am răsfoit.

Plecasem la drum cu impresia (optimistă), că istoria a renunţat a mai fi o înşiruire de date şi ani şi a început să devină o ştiinţă, punând accentul pe cum s-a schimbat viaţa oamenilor şi mai ales pe acel "De ce?" esenţial din spatele oricărui eveniment istoric.

(Aici ar fi fost utilă o discuţie despre aşa cum arată istoria în cărţile lui Lucian Boia, mai mult ca o ştiinţă a reconstituirii cauzelor evenimentelor din trecut, decât ca o simplă înşiruire de evenimente. Cum însă vreau să dezvolt un alt argument, las referinţele mai consistente la Boia pentru altădată.)

Emisiunea de la Prima, ca şi mini-discuţia amintită mai sus, mă împinseseră înapoi către viaţa reală, cu o predare a istoriei ternă, lipsită de conţinut…

Am descoperit manuale … contradictorii. Cel de clasa a XI-a de la Humanitas ar putea fi chiar excelent! Manualul de a X-a de la aceeaşi editură, ca şi cel tot de a X-a de la EDP mi-au stârnit sentimente neplăcute. Ca format, excesiva „marketizare” face ca majoritatea manualelor, în frunte cu cele de Humanitas, să arate cam ca un bazar, asemănător cu un stop-cadru făcut pe OTV: o grămadă de poze, grafice, fonturi şi chenare ce par a striga din răsputeri SENZAŢIONAL! şi ar face şcoală bună pentru un viitor redactor de tabloid, dar nu şi pentru alte meserii.

Unicul manual de la Editura Dacia pe care l-am văzut (clasa a X-a) era mai apropiat de gustul meu. (ca să evit orice confuzie: sunt pentru a face manualele mai atractive ca format, şi pentru renunţarea la textele plicticoase, dar nu agreez cu excesiva tabloidizare practicată astăzi).

Problema este că în noianul acesta de informaţii aruncate în pagină lipseşte tocmai … informaţia. În general, aceasta pare a fi o problemă indusă de programă, manualele de a XI-a şi a XII-a fiind mai flexibile în a explica ce se petrece cu adevărat cu oamenii. În rest, interesul este mai mult legat de ani şi de date. Am căutat de pildă să aflu de ce a izbucnit Revoluţia de la 1848 şi mai apoi ce a făcut ca ea să apară aproape simultan în toată Europa. Dacă la a doua întrebare mai găseşti indicii ascunse, la prima şansele de a afla altceva decât acţiunilor câtor lideri şi, în general, despre viaţa elitelor sunt destul de reduse…

Ceea ce lipseşte din manualele noastre de istorie (exceptându-le pe cele de clasa a XI-a şi, parţial, a XII-a) sunt oamenii. Istoria, etimologic, este o poveste despre oameni, despre viaţa lor. Manualele noastre sunt însă mai ales înşiruiri de date calendaristice şi de abstractităţi, oamenii fiind rarii şi fiind localizaţi aproape exclusiv în rândul elitelor. Rar aflăm ce gândeau, ce făceau, cum trăiau ceilalţi, majoritatea.

În absenţa explicaţiei, istoria nu numai că rămâne o simplă înşiruire anostă de cuvinte, refuzându-şi statutul de ştiinţă (a reconstituirii şi prezentării fidele a trecutului), ci impune societăţii o viziune normativă (lucrurile sunt, nu trebuie explicate, înţelese), refuzând tocmai ceea ce manualele proclamă o dată la câteva pagini: formarea competenţelor…

Să ne mai mirăm atunci de profesionalismul celor descrişi aici?

0 comentarii: