John Kennedy Toole. Conjuraţia imbecililor, Polirom, 2005, 400 pagini. http://www.polirom.ro/catalog/carte/conjuratia-imbecililor-2001/
Am constat că toate cărţile apărute în ultimele trei decenii, care au luat Premiul Pulitzer, şi pe care le-am citit, sunt mai groase decât media. Am mai verificat şi câteva pe care nu le-am citit. Toate sunt mai groase de 300 de pagini în format aproape dublu faţă de cel de buzunar. Să fie o regulă sau un criteriu de selecţie la americani sau o pură întâmplare?
Cartea de faţă a luat probabil Pulitzer (şi) pentru istoria ei: autorul a scris-o în anii 60, editorul i-a respins-o, el a dat în depresie, alcoolism şi s-a sinucis la vârsta de 32 de ani. În 1980 mama sa a presat un editor să citească manuscrisul, acestuia i-a plăcut, l-a publicat şi relativa similaritate dintre viaţa autorului şi acţiunea romanului (eroul este şi el cam depresiv, speriat de ratare, dependent de mama sa, are 31 de ani) a fost probabil decisivă pentru acordarea premiului.
Cartea nu e scrisă rău, autorul are destul de multe lucruri interesante de spus, lectura este agreabilă, mai ales după ce te adaptezi la comicul de tip american (adesea mai violent, prin natura sa). Jocurile de cuvinte ironice sunt de o calitate excelentă, iar traducerea reuşeşte în bună măsură să le menţină în text (ce e drept, dacă nu şti niţică engleză, pe multe le scapi …).
Mi s-a părut că romanul nu este suficient lucrat, lungindu-se un pic cam mult, unele secvenţe devenind redundante.
Deşi scriitura este sub cea a şcolii umoriştilor britanici (Lodge, Bradbury, Sharpe, Hornby, Williams), Conjuraţia… rămâne fără îndoială un volum agreabil, care merită citit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu