Semidoctul perfect

Să existe oare un semidoct perfect?

Sau perfecţiunea semidoctului să reprezinte doar un paradox, o absurditate imposibil de atins?

Hai să îl luăm pe semidoctul „stilat”. Ăsta zic eu că ar putea fi idealul de perfecţiune în branşă. El culege frânturi de cuvinte, de structuri logice, şi mai ales de cuvinte rar folosite, le îmbină, le combină în aşa fel încât să sune bine şi le aruncă pe piaţă.

Uneori o face emfatic, alteori cu modestie, căutând să sugereze că el nu vrea să jignească pe nimeni cu ştiinţa lui, incomensurabilă.

Ştiţi cum sună textul unui semidoct perfect? Seamănă cu textul acestui post, doar că este împănat cu multe cuvinte alese, preţioase, şi nu are nimic de spus. În plus, este greu de contrazis, dat fiind că nu are o temă anume, ci măcar patru, astfel încât să nu ai cum răspunde la toate fără a risca să plictiseşti.

Ştiţi unde văd eu des specia asta umană?

La televizor.

Poartă numele de "experţi" sau de "analişti".

0 comentarii: