Câteva cărţi citite în ultima jumătate de an şi care merită o recomandare/un comentariu şi o notă de la 1 la 10.

Jonathan Coe. Ce hăcuială!, Polirom 2008 [ediţia originală: 1994]

Interesant ca frescă istorică (Anglia, secolul XX), altfel însă o saga cam lungă şi cu un umor îndoielnic.
Nota: 5 (din 10).

Ian McEwan. Ispăşire, Polirom 2008 [ediţia originală: 2001]

Celebră datorită filmului, favorit anul acesta la mai multe premii, cartea este intersantă, însă au fost alte cărţi ale lui McEwan ce mi s-au părut mai bine scrise.
Nota: 8 (din 10).


Ismail Kadare. Umbra, Humanitas 2008

O critică din interior a sistemului comunist, scrisă codat între 1984 şi 1986, apoi depusă în seiful unei bănci parisiene şi publicată la începutul anilor 1990, după plecarea scriitorului din Albania. Cartea pare cam necizelată, însă merge în vacanţă.
Nota: 6 (din 10).


Sarah Waters. Veghea, Polirom 2007 [ediţia originală: 2006]

O carte extrem de interesantă şi de bine scrisă despre război (2nd WW), lesbianism, Marea Britanie, relaţii extraconjugale.
Nota: 8 (din 10).


Kurt Vonnegut. Pianul Mecanic, Humanitas 2006 [ediţia originală: 1952]

Romanul de debut al lui Vonnegut, o fantezie interesantă, chiar dacă nu la fel de elaborată ca romanele următoare. Cartea trimite la reflecţii despre ce se va întâmpla cu oamenii dacă roboţii le vor lua locul. Tema este una comună mai multor romane SF din perioada conştientizării fordismului ca mod de organizare a producţiei şi a revelaţiilor asupra aplicativităţii în viaţă de zi cu zi a descoperirilor tehnologice din timpul războiului. Abordarea Vonegutiană este una originală, iar cartea merită citită. Nu vă aşteptaţi însă să regăsiţi stilul care l-a consacrat pe autorul american…
Nota: 8 (din 10).


Elfriede Jelinek. Pianista, Polirom 2004 [ediţia originală: 1983]

Ideea este interesantă, realizarea strălucită, însă … nu tocmai pe gustul meu. Am început cartea de câteva ori, cu greu am trecut de primele treizeci de pagini şi am încheiat-o, stimulat mai degrabă de cuvintele de laudă ale Monicăi şi ale Oceaniei. Este prea dură, mai dură decât Excluşii, de exemplu. Iar problema mea nu este legată de conţinutul mesajului transmis, ci de forma în care acesta este ambalat. Este, după gustul meu, cam prea mult scenariu de film horror…
Nota: 5 (din 10).


0 comentarii: