Sociologia românească străbate zilele acestea o nouă criză. Nu este vorba tocmai de criza de care vorbeşte profesorul Cătălin Zamfir într-un interesant articol-manifest din Inovaţia Socială, ci mai degrabă o criză anunţată de domnia sa în recentu-i volum de memorii.

Este o criză de agregare a intereselor şi de reprezentare a acestora la nivel asociativ. Criza este cu atât mai interesantă cu cât străbatem vremuri în care dezvoltarea participativă este la mare cinste, iar sociologii sunt cei care se pricep să o stârnească. Vor ei însă capabili să îşi agrege interesele? Un eventual eşec poate pune în pericol imaginea branşei, chestionând capacitatea sociologilor de a participa la designul unor proiecte de dezvoltare comunitară, de stimulare a participării.

În rândurile ce urmează prezint o istorie subiectivă a câtorva din întâmplările ce au condus la conflictul curent, privite exclusiv din perspectiva vieţii asociative. La final sugerez şi unele căi ce ar putea detensiona conflictul.

[click aici pentru a citi lungul text complet]


Pe scurt, mai vechea asociaţie – fostă Asociaţia Sociologilor din România şi rebotezată Asociaţia Română de Sociologie (ARS), este acuzată de o bună parte a comunităţii de ineficienţă. Un grup de iniţiativă, originat în una din cele două catedre de sociologie ale Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti (FSAS-UB) propune acum înfiinţarea unei noi asociaţii, numită Societatea Sociologilor din România (SSR).

Eu sunt membru al ASR/ARS din 1996. Am îndeplinit formal diverse funcţii în cazul asociaţiei. În ultimul mandat, început cu mult în urmă sunt parte a Consiliului şi a Biroului ARS. Îmi amintesc de profesorul Mărginean solicitând în 1996, la primul Congres la care am participat, ca să nu avem un Consiliu mare, aşa cum susţineam atunci majoritatea. Nu a avut succes, aşa că ARS are şi acum un Consiliu de peste 40 de oameni, complet nefuncţional. Dintre ei se alege un Birou de 20 de inşi. În ultimul mandat, început prin 2004 (?), a existat după ştiinţa mea o singură întâlnire a Consiliului, cea la care s-a ales Biroul. Ca şi în cazul alegerii Consiliului, şi la alegerea Biroului participarea a fost simbolică. Sunt 20 de membri în Birou. Sunt 7-8 vicepreşedinţi, un Preşedinte, un secretar… (toţi sunt parte a Biroului). La singura şedinţă a Consiliului la care am fost chemat (probabil şi singura desfăşurată, altfel nu văd de ce nu aş fi fost chemat să particip), îmi amintesc cum profesorul Cătălin Zamfir a ridicat problema funcţionalităţii cel mult reduse a ARS şi a propus modificări ale statutului. A fost chiar un conflict destul de puternic atunci. Doar câţiva dintre cei din sală (doamna profesor Elena Zamfir, Elisabeta Stănciulescu, eu) am susţinut modificări în statut. Ilie Bădescu, preşedinte în exerciţiu al ASR/ARS de prin 1996, s-a opus argumentând că în statut scrie că statul se poate modifica doar la Congres, adică din 4 în 4 ani. De atunci cred că au trecut mai mult de 4 ani şi nu a mai fost nici un Congres. Cel puţin eu nu am aflat să fi fost vreunul. Prin urmare ARS este deja nestatutară, dacă e să urmăm logica preşedintelui său.

Altfel, activitatea ARS nu prea există. Cum ziceam, nici măcar în Birou nu ne-am întâlnit vreodată (sau eu nu am fost chemat să particip). Apare o revistă, dată fiind o înţelegere între FSAS-UB şi Polirom, şi mai ales prin efortul doamnei Maria Laionescu şi a Ioanei Boja, şi, mai nou, prin strădania Cosimei Rughiniş. Conferinţe, bani, şcoli de vară, burse, reprezentarea minimală a breslei sunt doar visuri. Nimeni nu ştie exact cine mai este membru şi de ce.

Marian Preda, relativ noul decan al FSAS-UB, a trimis unei liste restrânse un apel către reformă. Apelul includea iniţiativa de a ne constitui în grup de iniţiativă pentru formarea unei noi asociaţii. Obiectivele pragmatice lipseau însă aproape complet, fiind lăsat loc unor propuneri organizatorice. Termenul foarte scurt până la apropiatul prilej de întâlnire – Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a FSAS-UB – făcea ca apelul să fie de fapt unul preliminar, cei ce doreau a deveni grup de iniţiativă urmând a se adăuga grupului din jurul lui Marian Preda, rămas însă anonim în mesajul iniţial şi a se întâlni sâmbătă, 22 mai (însă 22 mai cade într-o … vineri!). Am aderat la apel şi mă aşteptam să primesc lista de iniţiatori. Am primit-o la trei zile după ce a fost lansată, prin bunăvoinţa unui coleg din FSAS. Ea fusese trimisă unei liste scurte, cu un text ce anunţa înfiinţarea unei noi asociaţii, numite Societatea Sociologilor din România (SSR) şi conţinea numele iniţiatorilor. Urma ca şedinţa de constituire să aibă loc la Bucureşti, în 23 mai. Mi se părea firesc ca atâta vreme ce mă aflu în lista de iniţiatori să fi primit şi eu documentele cu pricina, mai ales că se spunea că cei de pe lista de iniţiatori discutaseră despre conţinutul apelului ce structurează obiectivele şi organizarea SSR. În plus, intervalul de timp nu lăsa loc la prea multe dezbateri şi nu se contura niciuna. Mai mult am aflat de la câţiva dintre cei de pe lista de iniţiatori că ei nu au semnat de fapt apelul…

Între timp, primisem de la domnul profesor Zamfir un material ce reacţiona la apelul iniţial al lui Marian Preda şi care anunţa un Congres al ARS programat în aceeaşi zi, însă la Craiova (între timp am aflat că s-a mutat la Bucureşti, însă în altă locaţie decât cea în care are loc şedinţa de constituire a SSR – vezi mai jos). Apelul afirma că ARS funcţionează şi era semnat de Biroul Asociaţiei şi de Preşedintele acesteia. Iarăşi, eu sunt membru al biroului din câte ştiu, dar nu m-a întrebat nimeni nimic despre iniţiativa pe care o semnam. Iar anunţarea unui Congres cu doar două săptămâni mai înainte ca acesta să aibă loc este o idee originală, dar tare greu de digerat.

Revin însă la apelul SSR. El este semnat de o listă organizată … ierarhic! Mai întâi sunt decanii, apoi şefii de asociaţii, apoi pălmaşii, ordonaţi şi ei după gradul didactic. Hm! Eu credeam că e vorba de o asociaţie, în care cei care se asociază sunt egali. Apoi se repetă aceeaşi lipsă a interesului pentru dezbatere: decizia trebuie să se ia repede, într-o zi, de parcă nu ar exista Internet, telefon, grupuri de discuţie, forumuri, teorii ale dezvoltării participative, ale culturii civice …

Pe urmă, aşa cum am mai spus-o, reducând mult lucrurile, eu observ că sunt măcar trei feluri de sociologie români: (1) cei din mediul academic (predare şi cercetare); (2) cei din agenţiile de colectare a datelor; (3) restul, răspândiţi prin varii locuri, şi care practică această meserie. Prima categorie este cea care iniţiază şi acum se războieşte în asociaţii. Cea de-a doua este extrem de îngustă şi îi include pe cei mai vizibili, pe producătorii de sondaje de opinie. Cea ce-a treia însă, cea mai afectată de altfel ca imagine de faptele celor din (1) şi din (2), este mai tăcută, însă mult mai numeroasă.

Cele două apeluri (Marian Preda şi Cătălin Zamfir) seamănă prin câteva lucruri care sar în ochi:
1. nu propun aproape nimic pentru marea masă a sociologilor;
2. nu includ obiective specifice (mă rog, un congres şi o revistă nu sunt tocmai scopuri de asociere în ziua de azi). Nu se referă, de exemplu, la incapacitatea de a impune sociologia ca materie de studiu la liceu şi în afara facultăţilor de profil. Nu fixează scopuri concrete, imediat măsurabile (de exemplu: sociologia să devină materie de studii în 80% din licee, în maxim 4 ani);
3. par a propune explicit sau implicit asociaţii identice (exceptând rotirea preşedintelui, aşa cum se petrece la ESA sau la ASA), conduse din afara Bucureştiului (propunere legitimă de altfel, dar venită mult prea târziu), cu o organigramă stufoasă…;
4. deschid calea către înfiinţarea unor noi asociaţii identice, cu coloratură dată de diferenţele de personalitate dintre membri;
5. par a căuta să exporte la nivel naţional un conflict care se desfăşoară de multă vreme în FSAS-UB (sociologi din 7 centre altele decât FSAS-UB mi-au confirmat această impresie);
6. par lipsite de transparenţă (vezi mai sus în ce priveşte identitatea semnatarilor şi felul în care aceşti sunt de fapt consultaţi) şi devin prin urmare suspecte de a propune asociaţii în care membrii au doar un rol decorativ;
7. par a ignora nevoia de dezbatere, aşa cum deja am amintit mai sus, şi impun termen extrem de apropriate până la care orice sociolog este obligat să ia o decizie.

Eu unul sper încă să existe capacitatea ambelor grupuri de a găsi argumente convingătoare şi mai ales de a-şi propune obiective tangibile, realiste, care să se adreseze comunităţii pe care anunţă că vor să o reprezinte. Sper ca ambele grupuri să găsească modalităţi prin care să elimine impresia şi riscurile incumbate de cele 7 puncte comune, toate negative!, pe care le-am identificat mai sus.

Constituanta SSR se întruneşte sâmbătă 23 mai la sediul FSAS-UB. Un prieten îmi spune că ARS se întruneşte în aceeaşi zi, însă la sediul Institutul de Sociologie al Academiei (nu am primit însă nici un mesaj oficial care să mute anunţatul Congres de la Craiova la Bucureşti).

Mai multe mesaje alarmate străbat Internetul, venind mai ales din afara Bucureştiului şi solicitând transparenţă, mai multă atenţie la problemele reale ale comunităţii, colaborare.



Va fi oare colectivitatea sociologilor capabilă să acţioneze civilizat, indiferent de soluţiile la care se va ajunge? Vom avea de a face cu asociaţii, sau cu feude (aşa cum inspirat le spune un prieten)? Va apărea o treia asociaţie, în afara Bucureştiului, sau vom găsi căi asociative în cazul celor două care ar dori să existe? Vor fi sociologii capabili să discute despre interesele lor în temeni de obiective şi principii şi nu de persoane, aşa cum o recomandă comunităţilor pe care le consiliază? Va apărea o soluţie de reconciliere de ultim moment, la presiunea "provinciei", cea care ar putea atrage discret atenţia FSAS-UB că e osibil să existe măcar 3 alte centre care din punct de vedere al performanţei academice atestată prin publicaţii ISI (şi chiar proiecte internaţionale) să stea mai bine decât sociologia bucureşteană, prea mult ocupată cu conflictele interne?

Rămâne de văzut.

16 comentarii:

Turambar spunea...

Nu spun nimic. Doar zambesc pe sub castronul de salata din care imi hapai masa de seara. Si ma gandesc la raportul pe care il am de terminat in seara asta (grafice, serpisori, evolutii, comparatii). Si imi vin in minte Maslina si Moshu si Manu si Vali si Ciocionoiu si Tuca si Broscaru si totzi cei din organizatzia profesionala de lupta prin rugby.

Si'mi vine in cap: observatie participativa. Si ma gandesc sa inchin un pahar de whiskey in seara asta in cinstea cervicalelor tasate ale lui Maslina, care il impiedica sa prinda mingea cand ii dai pasa jos, la genunchi.

:)

A. Hatos spunea...

La mine a fost invers. Am primit un prim apel, fara lista de initiatori, dar fara formular de adeziune (ca un fel de poster) asa ca nu am aderat din prima. Apoi nu am primit Apelul2, cel care cuprinde si initiatorii, pe care l-ai vazut tu. Mi-am inchipuit tot felul de lucruri, dintre care unele adevarate. Deci pare-se a fi o bulibaseala de bun augur, cam ca la '48.

I-am scris lui Preda despre dubiile mele. Mi-a raspuns ceva de genul '**** ma-tii' intre un 'stimate' si un 'cu respect'. Pana la urma am primit scrisoarea de adeziune si am semnat-o pentru ca: 1)e evident ca SSR are perspective mai bune decat ARS, macar ca si organizatie profesionala; 2) stratagemele de reactie ale corifeilor ARS au fost mizerabile si incompetente spre dridicole - mai ales nestatutara conferinta de raspuns mutata de colo colo.
Ce ma sperie la SSR este atitudinea de 'cine nu-i cu noi este importiva noastra...pe ei si pe mama lor!'

Bogdan spunea...

A, nu, si la mine a fost la fel: primit mesajul 1, semnat, facuit comentarii, apoi nemaiprimit mesajul 2, probabil fiindca nu sunt decan si alte alea :p

Eu sper sa reusim sa impunem maniere civilizate si sa evitam pe viitor asociatiile de natura ierarhica, care una zic si alta fac.

A. Hatos spunea...

In fond, putem sa ne dam retragem din orice asociatie. Mai greu din ARS/ASR in care nu stiu daca eram membru :-). La marketingul celor doua, cei mai intelepti vor face o a treia.

Bogdan spunea...

Am auzit foarte des în ultima vreme ideea cu pricina: fie neimplicare, fie a treia cale ...

Cristi Parvan spunea...

Daca tot ma recunosc in "majoritatea tacuta" (categoria a 3-a din segmentarea ta) incerc sa-ti spun un punct de vedere foarte personal: EXAGEREZI

"Un eventual eşec poate pune în pericol imaginea branşei" e doar un pericol ipotetic. Ca sa se poate ajunge la el inseamna sa existe o bransa si aceasta bransa sa controleze o imagine, ceea ce din coltul meu de activitate ar fi deja un progres.

Pentru ca in coltul meu de activitate "sociologii" sunt doar o circumstanta: in researchul de media specializarea cea mai des intalnita in randul celor care se ocupa de research din partea agentiilor de media este sociologia. Se intampla sa fie asa, nu neaparat de la cursuri/carti/proiecte ci mai degraba din aptitudini individuale de prelucrare de cifre si abilitati de a "imbraca in vorbe" diverse fenomene.

E mult comercial, e mult ad-hoc, e mult circumstantial ... argumentele "profesionale" sunt supuse acestui mediu ... si evident medierii cu ceilalti jucatori (evident majoritatea nu-s sociologi chiar daca sociologii ar fi mai multi decat orice alt grup profesional).

Asa ca pentru mine chiar de-ar fi doua asociatii profesionale ... e mult mai bine decat ... nimic, singura problema e sa se pastreze focusul in zona profesionala, pentru ca nu de networking duc lipsa.

PS: am semnat adeziunea la SSR pentru ca in lumea mea ... "nou" inseamna o sansa in plus fata de "vechiul" in care nu e clar de ce n-a functionat.

Bogdan spunea...

Eu sunt între iniţiatorii de la SSR, după cum se vede, pe listă imediat după tine.

Totuşi, ce părere ai că e mai bine: două asociaţii care nu funcţionează sau niciuna?

parvan spunea...

macar una care sa functioneze (fie si partial).

Din ce ai scris tu in post mi se pare evident ca aparitia "concurentei" motiveaza activitatea. Singura problema este sa se pastreze in zona provesionala si sa nu derapeze intr-o disputa de pozitii si vanitati.

Anonim spunea...

Ce e si cu lupta asta..

Circula prin targ barfa conform careia ”marele profesor” D.O. din Cetatea banilor urmeaza sa devina sef pe feunda ASR, fiind sustinut de ”tabara protocronista”...

Oricum, se pare ca ultimele evolutii infirma aceasta posibiitate.

Ceea ce ma amuza e ralierea si alierea taberelor. Ceea ce candva parea sundat de interese si recunoastere reciproca acum explodeaza intr-o reactie de negare.

Nu vad decat o slutie pentru iesirea din situatia aceasta, si anume a treia cale: aceeasi asociatie reformata (ASR cu o conducere noua acceptata de ambele tabere, vechea sefie demonstrandu-si platitudinea)...

Bogdan spunea...

Mie mi se par mai importante principiile decât oamenii, mai ales într-o comunitate în care aproape nimeni nu deţine recunoaştere internaţională minimală.

Aşa că prefer să mă uit mai degrabă la ce îşi propun cele două (sau trei?) tabere: deocamdată nu prea am ce e drept nimic de văzut.

În plus, prefer discuţia deschisă, nu anonimatul şi trimiterea de manifeste, anunţuri de conferinţe şi alte mesaje nesemnate.

Adela S. spunea...

Salut tuturor! M-am bucurat cand am dat peste articolul postat de Bodgan, al carui blog se pare ca a devenit un loc de intalnire al celor care cauta – eu nu i-as zice o a treia formula – ci o cale de normalitate.

Sunt cercetator III la Institutul de Sociologie al Academiei (care gazduieste intalnirea ARS :)…) şi lector asociat la FSAS-UB (care gazduieşte întalnirea SSR :)…) aşa că, fara sa vreau, zarva reorganizărilor a ajuns pana la mine…

Spre deosebire de Bogdan, eu am ales după ce am terminat facultatea (în 2002) calea neimplicării în fosta asociaţie, fiindca nesfârşitele ciocniri de interese şi de orgolii din FSAS-UB (nucleul evident al asociaţiei), intrigile permanente şi toate preocupările laterale zonei profesionale care tot creşteau în detrimentul interesului profesiei, nu sunau foarte bine.

Este nevoie bineinteles de o asociatie profesionala. Faptul că mulţi dintre noi nu ne cunoaştem personal iar profesional ne stim doar indirect deşi mulţi locuim şi lucrăm în acelaşi oraş, uneori chiar în aceleaşi instituţii, este doar un exemplu al eşecului întocmirii unei “comunităţi a sociologilor”. Dar e nevoie de o asociatie PROFESIONALA. Pentru mine personal să fiu membru al unei asociatii al cărei singur referential profesional este acela că membrii ei sunt sociologi şi unde nu există o strategie, un plan de promovare sau de stimulare calitativă a profesiei de sociolog, pur şi simplu nu mă interesează. Mă interesează însă foarte mult actiunile de intarire a comunităţii sociologilor pe componenta profesională si le voi sustine fără rezerve indiferent cum se va numi această asociatie: ARS, SSR sau altcumva.
Pana la proba contrară de ani buni, sociologii au dovedit că sunt muşcaţi de morbul dezbinării şi s-au lăsat antrenaţi în conflicte penibile, canalizandu-si atenţia pe lucruri laterale. Ceea ce în cazul nostru este cu atât mai trist, pentru că avem de-a face cu niste specialişti care, zice-se, s-ar ocupa cu înţelegerea mecanismelor care intervin la nivelul unui grup.

Si eu cred ca atitudinea “cine nu-i cu noi este importiva noastra” pe care o pomenea Adrian – şi care caracterizează toate taberele! – este ingrijoratoare, mai ales ca aici nu poate fi vorba de a fi “cu cineva” sau “impotriva cuiva”. O asociaţie profesională de asta se numeste “profesională”, că este a tuturor care au o anumită profesie si care doresc să se implice mai mult în promovarea intereselor tuturor. Dar mă tem că dacă problema se pune aşa cum se pune, gândirea feudală de care vorbea Bodgan va zădărnici in continuare proiectul atât de necesar al constituirii unei asociaţii profesionale şi il va trasforma, ca pe atâtea altele, intr-o mică vânzoleală pentru poziţii de vizibilitate.

Cristi spunea că aderă la o asociaţie nouă, fiindca "nou" înseamna o sansa în plus fata de "vechiul" care nu se stie de ce n-a functionat. Pentru mine, Cristi, îti spun sincer “noua” va fi doar aceea care va depasi stadiul de “asociaţie de grup” şi va devini “asociatie profesionala”. Indiferent de ce nu a funcţionat formula veche, este evident ca esecul ei se datoreaza aceloraşi oameni, cu aceleaşi mentalitati, care acum se întalnesc în doua locuri diferite si fac, cum arata Bogdan, asociatii identice, cu mici nuante locale. A trece de la o “asociatie de grup” la doua “asociaţii de grup” e vechiul reloaded. Asa ca eu astept sa vedem odata si noul!

PS: Faptul in sine că locul unde putem dezbate civilizat aceste lucruri este blogul unui coleg şi nu o sala reală de discutii, unde să ne adunam cu totii şi unde să fie ascultati şi “seniorii” dar şi “pălmasii” spune mult despre multe…

Bogdan spunea...

Din păcate, astăzi, la şedinţele fiecăreia dintre cele două asociaţii, s-a discutat prea puţin despre ce se poate face împreună ...

Oricum, vorba lui Cristi, poate concurenţa va face ca ambele să meargă înainte...

Andra spunea...

si care sunt concluziile sedintelor asociatiilor, pana la urma?

Bogdan spunea...

Site-urile lor spun cam ce s-a întâmplat cu fiecare din ele ...

În privinţa SSR, ceva informatii sunt pe aici sau pe aici

Elisabeta Stanciulescu spunea...

Eu am ales sa nu mai fiu nici profesor universitar, nici sociolog "institutionalizat", cel putin pentru o vreme: nu am mai vazut alta modalitate de a ramane verticala, consecventa cu propriile-mi valori; a fost si o forma de protest, dar cine s-o ia in seama, cu exceptia acelora care au gasit prilejul sa (re)afirme, intru auto-linistire si auto-confirmare, ca as fi o "neadaptata", insuficient de "flexibila", poate chiar - cine stie? - insuficient de competenta? Ingaduiti-mi o remarca de outsider: pe cand un grup de initiativa care sa elaboreze / scrie un statut cu o viziune internationala, pe care apoi sa-l supuna unei dezbateri organizate? Primul obiectiv al unei asociatii serioase ar trebui sa fie, la noi, acela de a incuraja dezbaterile pe tema criteriilor de calitate a cercetarii, acceptate in "lumea buna" a sociologiei mondiale. Altfel, ce sociologie doriti sa instituiti in licee? Empirismul comercial, ai carui experti nici macar nu mai sunt constienti ca banii nu constituie un criteriu al validitatii si competentei stiintifice? Sau retorica plina de locuri comune si sofisme, imbracate frumos in noua "limba de lemn"? Atata vreme cat nu operam cu o viziune clara si cu criterii clare de calitate, totul va continua sa fie o simpla "galceava" intre grupuri de interese si orgolii - no, uite ca am creat un nou concept: "grupuri de orgolii / vanitati / ambitii", probabil cel mai potrivit pentru sociologia romaneasca de astazi...

Bogdan spunea...

Ehe, asta cu calitatea şi recunoaşterea internaţională e dificil :)))

Oare câţi dintre cei deveniţi conf/prof în ultimii ani îndeplinesc criteriile??

Dar dintre cei mai vechi??


Asta spune că mai durează până să putem discuta deschis de respectarea criteriilor, de democraţie înăuntru asociaţiilor, fără vot decis pe nepusă masă, nestatutar, fără statut nediscutat din varii motive, aşa cum s-a petrecut până acum în viaţa ambelor asociaţii.

Pe urmă, să nu uităm că scopurile sunt de reprezentare a breslei, nu a celor din mediul academic...