28 iulie 2009

Barnes/Porcul spinos

Julian Barnes, Porcul Spinos, Nemira, 2007. [ediţia originală: 1992]


(1) Spre deosebire de alte cărţi ale lui Barnes, Porcupine debutează sprinţar, cu o construcţie care fără a fi originală este destul de ingenios proiectată. În schimb, la finalizare autorul pare a mai pierde din suflu şi din interesul faţă de subiect.

(2) Cel puţin pentru partea asta de lume romanul este interesant. Tema sa este procesul unui nenumit dictator european, în fapt, destul de clar schiţat ca fiind Jidkov. Documentarea lui Barnes este una atentă, remarcabilă chiar dacă ţinem cont de anul apariţiei: 1992, foarte apropiat de căderea comunismului şi practic simultan cu faptele relatate.

(3) Perspectiva asupra faptelor este una vestică. Regăseşti adesea lucruri pe care le vedeai la fel din interiorul societăţilor ce (re)descopereau libertatea. Alteori însă relatarea pare uşor naivă, departe de felul cum vedeai tu lumea. Dar oare o vedeau toţi la fel? Pe urmă, a vedea cum arată lucrurile din perspectiva celui ce nu a trăit şi s-a implicat emoţional în evenimente similare

Un roman interesant, care se citeşte uşor şi merită să fie citit.

Alte păreri: Vlad Puescu

Niciun comentariu:

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...