Iar beneficiile nu se lasă aşteptate.
Uite de pildă două întâmplări din Firenze:1. Eram cu Mălina prin bazar. Zăboveam în faţa unei tarabe, de unde am şi cumpărat un fular sau ceva de genul ăsta. Vorbeam între noi în română. Vorbeam cu vânzătoarea în engleză (Mălina are o teorie: dacă nu eşti foarte fluent într-o limbă, iar ei i se pare că nu e fluentă în italiană, şi cel din faţa ta e fluent în acea limbă, mai bine vorbeşti cu persoana respectivă în engleză, ca să eviţi inegalităţile…). La un moment dat, o altă vânzătoare s-a apropiat şi a început să discute cu vânzătoarea noastră în română. Vânzătoarea noastră a continuat să ne vorbească în engleză. Aşa că fiecare „tabără” comunica în interior în română, iar între tabere se discuta în engleză, în ciuda încercării mele de a mă adresa celeilalte părţi în limba natală.
2. În faţa unei biserici, în centrul oraşului, o cerşetoare cerşea. S-a dovedit că, asemenea mai tuturor colegilor ei de branşă din Firenze, ştia măcar câteva cuvinte în româneşte. Iată ce spunea, repetând încontinuu: „Căcat, căcat, căcat, cine e prost să îmi dea!”.
Este că e cool să ştii româneşte?
3 comentarii:
asta cu "cacat" se vrea o gluma sau chiar asa spunea?:)
Din păcate nu e glumă.
Ce m-a mirat a fost însă prezenţa în număr mare a cerşetorilor români pe străzile din Firenze, în condiţiile în care jandarmii parulau chiar prin preajma lor. Cu alte cuvinte autorităţile îi tolerează...
Am experimentat inca din 2003, la Verona, langa balconul Julietei: singurul cersetor era un pustan de vreo 8-10 ani. L-am luat tare, din prima: "de unde esti, bah?". "Din Suceava..."
In 2007, Viena, Museum Quartier, unde nu te gandesti sa gasesti nici prea multi turisti: un nenea de vreo 70 ani, care te intampina cu "da-mi un ban sa iau o paine..." .
Suntem peste tot acasa...
Trimiteți un comentariu