Să zicem că X este un funcţionar public cu oarecare, plătit de la bugetul local. Y și Z sunt clienţi ai serviciilor gestionate de X.

Dintr-un motiv oarecare, Y devine nemulţumit de serviciile primite de la X. Nemulţumirea este legată de fapt de Z. Mai exact, el spune că problemele lui Z, chiar dacă nu sunt generate de Z însuşi, vin dintr-o neglijenţa trecută a acestuia. Problemele curente ale lui Z diminuează calitatea serviciilor pe care X le livrează lui Y.

Y solicită excluderea lui Z de la serviciile furnizate de X. Z invocă faptul că, fiind contribuabil, are dreptul să primească serviciul.

Există şi o reglementare instituţională care descrie exact cazul lui Z. Calea legală cu pricina ar fi ca X să solicite ajutorul unei instituţii oarecare Q. Serviciul livrat ar urma să fie prestat deopotrivă de X și de Q, cheltuielile suplimentare fiind în sarcina bugetului local de care Q și X aparţin. (ele sunt deja incluse în bugetul autorităţii locale).

X ezită să aplice metoda legală (Q) încurajând tacit poziţia lui Y: excluderea lui Z i-ar face viaţa mai uşoară. Pe de altă parte, nici Y, nici Z nu fac apel la metoda legală. Situaţia trenează mai mult timp. Z caută să colaboreze la îndreptarea ei, însă soluţia pare a fi una de durată.

Y foloseşte relaţiile personale pentru a-l presa pe X să nu mai livreze serviciul lui Z. Zvonul public spune că îşi foloseşte relaţiile politice pentru a-l ameninţa pe X că va suferi pierderi în plan personal. Despre Z se spune că face lucruri similare.

X este ameninţat explicit cu demiterea de către ambele părţi.


Oare care dintre ei are dreptate?

De ce oare Z nu a folosit calea legală?

Să fie vorba de corupţie? Să fie vorba de faptul că una, două sau toate cele trei părţi nu sunt interesate de lege? Să fie vorba de un mod original de a practica 'solidaritatea socială’?

0 comentarii: