Living in the past

Sumani, curăluşă, chimeri, tăsma, să nividească, drugi de canură, clacă de dezghiocat păpuşoi, răchiţică, sovârv, dumbravnic, sulfină, straie, tologit, gliganul, ştioalna, huştiuliuc, moronul, coropcarule, hudiţă, zăpsise, pere sântilieşti, răspintenele unui drum, stocit, chipos, coblizan, mi te-ai lehămetit de la inimă, să te înzilească, zăbun, comanac, călindar, să se simtă juraţi, talaze, umbla ca o băşică umflată, părete, ibrişim, dăsag, burduşe.

Aţi înţeles cuvintele astea nu-i aşa? Le folosiţi zilnic, de altfel. Hai, poate nu zilnic, dar măcar aşa, o dată pe lună. Sau poate o dată-n viaţă?

Le-am selectat din ultimele trei lecturi obligatorii ale Irinei, conform programei de clasa a II-a (iniţial am crezut că manualul a fost prost ales, dintre mai multe manuale alternative, dar la investigaţie sumară se pare că acele lecturi sunt în mai toate manualele, deci provin din programă).

Textele cu pricina au fost scrise în urmă cu aproximativ 150 de ani (Ion Creangă, La scăldat), respectiv acum 50-60 de ani (Arghezi - Piatra piţigoiului, Călin Gruia - Ciuboţelele ogarului).

Cuvintele sunt aşa cum sunt. Topica frazei este şi ea alta decât cea de azi. În plus, realitatea descrisă de acele poveşti este, aşa cum discutam azi cu Mălina, complet nerelevantă. Unde naiba mai găseşti azi iarmaroace aflate la mai mult de o zi distanţă, astfel încât să ai nevoie să dormi la han atunci când mergi ca să îţi cumperi ciubote?

Irina spuse: „Nu am înţeles aproape nimic din limba asta! E scris în porceşte! O limbă absurdă!”

Sunt perfect de acord cu ea. O alegere absurdă, aşa cum e şi mintea celor care au făcut programa, sărădui li s ar hainele şi acoperi-li-s-ar pălăriile cu tasmale, pe când vor căuta ca idioţii cuvintele cu pricina în DEX ca să le poată explica textele copiilor şi nepoţilor lor!

E util să mai spun şi că Irina foloseşte adesea „absurd” în sens de „prost, stupid”. Am întrebat-o şi mi-a spus că „am vrut să zic că e prost scris”. Nu pot să îi zic „e prost ales de cei cu programa”, fără să îi nărui din încrederea în şcoală. La urma urmei îşi dă şi ea uşor seama că ce e în manual nu are aproape nimic de a face cu limba contemporană.

Ce să îi spun? Că de aia nu suntem în stare să comunicăm între noi, că în loc să învăţăm limba de azi, ne dăm cu stângul în dreptul silabisind cuvinte de acum 150 de ani? Că ignorăm constant că lumea se schimbă? Că vrem să trăim mereu în istorie? Că alegem, ca societate, să nu privim realitatea în faţă, la fel cum preferăm să ne spunem mereu că românii sunt deştepţi, educaţi, geniali, ospitalieri, toleranţi, umani, dezvoltaţi, mereu independenţi, câştigând toate războaiele, ignorând dovezile certe că toate cele de mai sus sunt simple mituri? Să îi spun că astfel de lucruri sunt promovate prosteşte de oameni ce refuză să părăsească mediocritatea şi vor cu tot dinadinsul ca şi noile generaţii să continue să trăiască în trecut, negându-le complet şansa de a îşi făuri un viitor?