Bastarda Istanbului / Elif Şafak

Bastarda Istanbulului (Polirom, 2007; ediţia originală: 2006) este o poveste simplă, în ciuda ramificaţiilor sale în viaţă mai multor personaje, în epoci şi pe continente diferite, aproape de telenovelă prin acţiunea previzibilă, dar povestită cu mult har și devenind astfel orice altceva decât o telenovelă.

Autoarea, Elif Şafak (scris şi Shafak), este turcoaică, născută în Franţa (din părinţi turci) și trăind în Spania, Anglia, SUA, Turcia. Cartea vorbeşte despre armei, turci şi americani, despre graniţele imaginare dintre Est și Vest, despre tradiţie și modernitate, despre relaţii sexuale permanente, despre căsătorie şi divorţ, despre viol şi dragoste, despre cum noile generaţii sunt mai educate decât părinţii lor (să acesta semn de mobilitate socială sau nu?), despre emanciparea (?) femeilor (cine să fie mai emancipată: Rose sau Zeliha?), despre Istanbul, tatuaje, bucătăria turcească sau armenească, despre relaţia dintre istorie și prezent.

Aş spune că este o carte despre transformarea indivizilor, familiilor, societăţilor. O carte fără adevăruri totale, dar cu numeroase întrebări şi îndemnuri la meditaţie.

Aproape oricare dintre intrigile propuse, fie la nivel individual, fie societal (cartea ne poartă în timp de-a lungul întregului secol XX, pentru a se desfăşura mai ales în secolul XXI),aduce cu sine adevăruri relative, care, precum un caleidoscop, îşi schimbă forma și sensul în funcţie de unghiul din care le priveşti.

Întrebarea centrală ar putea fi măsura în care trecutul contează pentru prezent. Răspunsurile primite, la nivele și în situaţii diferite, sunt atât de contradictorii că textul ar merita citit măcar pentru frumuseţea argumentului creat dând dreptate aproape simultan unor puncte de vedere antagonice.

Ca unul destul de familiarizat cu o cultură similară celei în care e plasată acţiunea, m-am simţit în largul meu în roman. Mă întreb însă cât de digerabil este el pentru un cititor suedez sau olandez? Dar peste 30 de ani, va mai putea f înţeles ca azi?

Oricum, hic et nunc, cartea merită citită din plin.
Evaluarea mea: 8 din 10.

Alte păreri pe bloguri: am citit cartea în urma unei postări de pe literelibere.wordpress.com, blog acum dispărut din spaţiul public. Rainbow Child, Zuleiha, Darastean sunt pozitivi în aprecieri. Diana Cuzic, Puşorul Cufurit sunt ceva mai critici, dar în continuare favorabili cărţii. Sunt şi ceva voci negative ce sintetizează în câteva cuvinte cartea: „proastă”, „Coelho cu mai puţine înflorituri”. Sunt multe referinţe la carte pe net, semn că a fost citită intens.