Cărţi la poli opuşi

Încă mai citesc literatură românească contemporană şi postez aici lucruri despre cele citite...

Zilele regelui, de Filip Florian (Polirom, 2008) propune o perspectivă romantică asupra sfârşitului de secol XIX, în anii domniei lui Carol I de România. Cartea este scrisă cu vervă, candoare, umor. Sunt descrise împrejurări istorice aşa cum sunt ele văzute şi resimţite de oameni simpli. Cele câteva licenţe literare te fac însă să te întrebi dacă documentarea a fost una cu adevărat serioasă sau întreg romanul este o simplă fantezie a autorului. Evaluarea mea: 7/10.

Tokyo by Night. Planeta Tokyo II este un altul dintre romanele autobiografice ale Claudiei Golea (prima ediţie: Nemira, 2000; a doua: Polirom, 2005). Ca şi în French-Coca Cola, se remarcă uşurinţa de a scrie, curajul de a scrie despre propria viaţă, dar şi inconsistenţele date de trecerea sub tăcere ale unor episoade, „petele albe” constituite de detaliile lipsă în descrierea lumii în care autoarea se află. „Tokyo II” rămâne o carte despre lumea prostituţiei din capitala japoneză, instructivă pe alocuri, iar din punct de vedere al scrisului este ca o promisiune doar parţial împlinită. Evaluarea mea: 3/10.

Circul din faţa casei, de Adrian Sângeorzan (Curtea Veche. Ediţia I -2006, Ed. II - 2008) mi s-a părut o carte numai bună de introdus în programa obligatorie pentru clasa a VIII-a sau a IX-a. Romanul, autobiografic, vorbeşte despre o adolescenţă trăită în anii 50-60, despre cunoaşterea propriei sexualităţi într-un comunism ce se împletea da minune cu lipsurile cronicizate ale României de atunci. Autorul scrie bine, povestea este frumoasă, subiectul este mai actual decât … „Baltagul”. Nu, „Circul…” nu e o capodoperă, dar reprezintă o lectură utilă pentru vârsta cu pricina. Evaluarea mea: 6/10.

Ce e remarcabil la Degete mici de Filip Florian (Polirom, 2006) este faptul că autorul reușește să nu se piardă în frazele de o lungime considerabilă şi în paragrafele care se întind pe câteva pagini. În rest, o poveste interesantă, însă cam prost spusă. Şi, evident, o carte mult lăudată, ajunsă la ediţia a treia în 4 ani (2006, 2007 şi 2010), tradusă în mai multe limbi. Nu mi-a plăcut, l-am citit greu. Din păcate, stilul confuz pune în penumbră ideea de a insista asupra faptului că nu sunt doi oameni care să vadă la fel acelaşi lucru, ci îl interpretează în funcţie de experienţele personale trecut. Evaluarea mea: 2/10.

0 comentarii: