Asist la o „şedinţă de monitorizare”. O comisie interdisciplinară stă şi se uită la 30 de inşi, fiecare specializat pe câmpul său de cercetare. Fiecare din cei 30 are 10 minute în care face o prezentare a unei munci de 3 ani.

Cerinţele specifice sunt de a raporta asupra rezultatelor concrete (diseminare), implicarea tinerilor în cercetare, utilizarea banilor. Cei 30 provin din domenii diferite: filozofie, ştiinţe politice, asistenţă socială, filozofie, filologie. Fiecare are un vocabular specific. Este rugat să realizeze expunerea la nivelul cunoaşterii comune.

Apoi vin întrebări despre conţinutul ştiinţific al activităţii… Pe ce bază???

Juriul emite judecăţi de valoare despre fiecare temă, şi decide apoi, probabil, despre continuarea finanţării. Criteriile sunt incerte: sunt ele administrative, sunt ele academice? Nu se prea poate ştii. Se dovedeşte la sfârşit că nici juriului nu îi este clar ce a fost chemat să jurizeze, în ce a constatat rolul său.

Ştiu de undeva că lucrurile sunt serioase, că nu suntem subiecţi ai unu experiment psihosocial.

Totul îmi aminteşte de examenele în care un profesor, „mare om”, emitea judecăţi de valoare despre studenţii din anul I, nişte învățăcei care trebuiau să tacă şi să ia act obedienţi de valoarea oricărui cuvânt rostit de maestru. Diferenţa ar fi că am fost chemaţi aici de finanţatori, dar nu ni s-a spus care ar fi logica întâlnirii. De altfel cred că aceasta se construieşte din mers, lipsind o planificare clară a procesului.

Şi iar mă întreb dacă prin alte părţi o fi la fel. Sau dacă o să mă scol dimineaţă şi o să îmi dau seama că a fost doar un coşmar.

0 comentarii: