Patinaj pozitiv

Postul acesta nu are de a face cu faptul că vineri am cunoscut primele căzături la patinaj de care îmi amintesc. Mai exact mai căzusem o dată, anul trecut, dar atunci mă dărâmase Irina care se agăţase cu ardoare de pantalonii mei.

Prima oară când am patinat în Bucureşti a fost prin 2004 sau 2005. Tocmai se deschise patinoarul în aer liber de a Moghioroş. Ne-am cumpărat patine, și Mălina și Irina şi eu, și am mers la patinat. Acolo am avut o mare surpriză: patinam mai bine decât mai toţi cei de pe patinoar.

Nu mai patinasem de 10-12 ani. Prima oară se întâmplase în Ploieşti. Cred că era prin 1989. Ştiam să merg pe patine cu rotile, din cele cu patru roţi, două în faţă, două în spate. Îmi cumpărase tata unele de la Moscova, în 1979 și le folosisem ani în şir. Probabil mai sunt funcţionale și azi. Eram în liceu când prietenii m-au dus la patinoar. Cred că chiuleam de la o practică industrială, din cele care durau câte o săptămână întreagă, în care stăteai în principiu în fabrică, la Flacăra și te uitai cum muncitorii chiuleau la rândul lor. Sorin m-a învăţat cum să pun o monedă de 5 lei în buletin când închiriez patinele și voi primi o pereche în stare mai bună. Am intrat pe patinoar și nu am căzut niciodată, fără a fi însă niciodată cine ştie ce mare patinator, ba chiar dimpotrivă. Asta se petrecea pe Patinoarul Olimpia, în Ploieşti.

Pe patinoarul de la Moghioroş, mulţi ani mai târziu, am descoperit cu stupoare că, în ciuda neîndemânării mele evidente, eram un soi de „mare meşter” printre ceilalţi patinatori. Se simţea că în zona respectivă nu existase un patinoar...

Între timp, în Bucureşti au apărut numeroase alte arene de gheaţă. Le ştiu pe cele de la Liberty (mai mică) și de la AFI (decentă ca mărime). De la an la an am remarcat schimbarea: cum nu m-am prea preocupat să progresez, sunt mulţi cei care patinează acum mult mai bine decât mine. Deja se simte o schimbare remarcabilă. În plus, găseşti adesea pe patinoar oameni la peste 50-60 de ani, care se mişcă fără dificultăți pe gheaţă. Iar puştii de 5-6 ani sunt frecvent extrem de îndemânatici.

La Liberty, e o antrenare al cărei nume nu îl ştiu, pricepută foc cu începătorii (am văzut-o o singură dată la lucru, dar m-a surprins plăcut cum lucrează). La AFI, vineri, când am căzut (chiar de două ori, pentru că, nu-i aşa, non c'è uno senza due :), calitatea gheții era remarcabilă. Mai mult de cât atât, în iarna aceasta, la AFI, muzica a devenit una potrivită pentru patinaj, atât ca selecţie, cât și ca nivel al decibelilor (poţi să te auzi cu cel lângă care patinezi).

Pentru mine, cel mai tare patinoar va rămâne oricum Olimpia, patinoarul în aer liber din Ploieşti. Dar asta nu mă împiedică să remarc evoluţia pozitivă a ceea ce se petrece în Bucureşti și să mă bucur că mall-urile au adus (şi) locuri unde poţi face un pic de mişcare. Şi unde am decis să încep să învăţ să patinez şi eu ceva mai bine...