Fortschritt

Am argumentat public de mai multe ori că limba este o fiinţă vie şi trebuie să evolueze. Mă număr printre cei care spun că nu trebuie să ezităm să preluăm în limba română cuvinte din engleză, sau din orice altă limbă, dacă acestea au darul de a facilita comunicare, crescând precizia limbii şi capacitatea ei de a descrie lucruri, acţiuni, sentimente.

Îmi vine acum în minte o altă întrebare: în această evoluţie a limbii, oare ce o fi bine să facem cu cuvintele ieşite din uz? Oare e util să le revigorăm, măcar din când în când? Sau putem începe să renunţăm la ele, aşa cum fac şi au făcut mereu toate limbile?

Oare dacă îmi pun gâtlegău şi pun pe mine un ogheal comit o inexactitudine?

Acesta este întrebarea esenţială. Şi imediat îmi vine în minte un posibil răspuns al stră-stră-strănepoţilor pe care încă nu îi am: „Succesurile strălucitoare ale educaţiei româneşti care e scrise în almanahe, nu e deloc inexactitudini. Scria şi pe defunctul goagle!

***

Recent, ministrul educaţiei a fost acuzat de proastă utilizare a limbii române pentru că a folosit cuvântul „inexactitudini”. Ministrul s-a apărat la ProTV arătând că termenul (sau mai exact opusul său: „exactitudine”) există într-un dicţionar. Ce e drept, nu este prezent şi în altele, utilizarea sa ieşind din uzul curent. Discuţia nu este o simplă scărpinătură după ureche, aşa cum sunt de regulă scandalurile între politicieni, ci are, aşa cum am argumentat mai sus, implicaţii mai adânci privind direcţia în care România îşi doreşte să evolueze.

Să fi greşit oare ministrul? Oare să fi fost mai firesc să observe că a folosi „inexactitudine” poate fi considerată o inexactitate, dând dovadă de responsabilitate? La urma urmei, așa cum a afirmat domnia sa în interviul de la ProTV, contează fondul (deci conținutul comunicării), nu forma (adică termenii folosiți).

Răspunsul este important: responsabilitatea constituie exact acea orientare valorică pe care studiul la care lucrez arată că ar fi cea mai valoroasă în a determina rezultate pozitive ale procesului educaţional. Sau o fi mai important ca ministrul să îşi salveze faţa spunând că „inexactitudine” e versiunea corectă şi nu „neexactitudine”?

La urma urmei, prefixul ne- fiind de origine slavă, după cum spune ministrul, iar „exact” şi familia sa provenind din latină, probabil că „neexactitate” trebuie eliminat din DEX, acolo unde, probabil din eroare sau din răutate împotriva guvernului, cineva a vârât termenul, care poate fi catalogat doar ca un avorton neruşinat ce întinează naţiunea şi şcoala românească.

În opinia mea, mesajul ministrului către elevi şi „norod” pare a fi simplu de decodificat: e important să ai mereu dreptate, responsabilitatea contează mai puţin. Parafrazându-l din nou pe ministrul, care este un domn "documentat", aş spune că ne va lua mai mult de 20 de ani până vom învăţa să ne purtăm responsabil.

0 comentarii: