Nu știu dacă postarea aceasta este tocmai un promo. Mai degrabă este un soi de revanșă. Mă tot implic în de astfel de chestii: am o postare pe care am scris-o prin septembrie și care e programată să apară undeva în mai (prietenii pot bănui de ce :), care dă drumul public la mai multe frustrări. Și va mai veni una, încă nefinalizată, cât de curând voi fi în stare să o scriu.
Dar acum e vorba despre altceva. Pe la începutul liceului, am fost la o olimpiadă de limba română. Nu îmi amintesc care era subiectul despre care am avut să scriu, dar eu am vorbit despre capra cu trei iezi. Mai exact am scris o povestioară simplă, în care capra, iezii și lupul se ocupau de chestiunea gramaticală sau morfologică despre care aveam de scris chestii serioase. Dacă am înțeles eu bine, au punctat la maxim ce am scris eu acolo, că era conform baremului, dar au scăzut două puncte, că eram complet neserios și nu puteam să fac municipiul de râs dacă mă trimiteau mai departe.
Pe mine m-a lăsat rece: mergeam oricum cu șanse la olimpiada de mate, unde nu m-am calificat atunci la etapa pe țară (fusese printre ultimii la etapa pe țară cu un an înainte, în clasa a VIII-a pe când un blogger acum celebru lua premiu special sau cam așa ceva) și am (re)descoperit fizica (fusesem aproape corijent prin clasa a VII-a sau a VIII-a, urând un profesor imbecil, de sex feminin și de meserie babă, pentru care era important să tragi pe fiecare pagină din caiet, pe verticală, la fix trei pătrățele de la margine, o dungă verde și una neagră, la distanță de un milimetru una de alta; într-a noua lucrurile se schimbaseră însă, dată fiind influența Dirigului, Viorel Popescu, un tip extraordinar, care mi-a reamintit că fizica e frumoasă și complicată, atât de frumoasă că, am utilizat-o ca exemplu în mai multe cursuri ținute studenților în sociologie, care e însă încă și mai complicată și frumoasă decât fizica :p).
Printre zeci de paranteze mai găsesc vreme și pentru mesajul principal: acum două-trei săptămâni am recidivat. Andrei Manolescu, de la Dilema Veche, m-a rugat să scriu ceva. Mi s-a părut interesant, dar când m-am apucat să scriu a ieșit o poveste cu Făt-Frumos și cu Ileana Cosânzeana, pe care am fost extrem de fericit să o pot scrie. Nu pot aprecia obiectiv dacă e lizibilă sau nu, dar eu m-am simțit bine scriind-o. M-am oprit cu greu. Alexandra m-a prins în momentul în care o scriam, mi-a dat un pic de feedback, așa că îi mulțumesc. Andrei și Dilema veche nu au zis nu, așa că am zis că poate mai am și eu o șansă, nu oi fi complet neserios. Prin urmare, la 12 zile de la apariția online, dau și eu un link către articol, așa cum m-a rugat și Andreea acum 9 zile. (ei, ce importanță are timpul la scară istorică și, mai ales, cine ar putea să creadă că eu aș fi un tip serios?!)
Dar acum e vorba despre altceva. Pe la începutul liceului, am fost la o olimpiadă de limba română. Nu îmi amintesc care era subiectul despre care am avut să scriu, dar eu am vorbit despre capra cu trei iezi. Mai exact am scris o povestioară simplă, în care capra, iezii și lupul se ocupau de chestiunea gramaticală sau morfologică despre care aveam de scris chestii serioase. Dacă am înțeles eu bine, au punctat la maxim ce am scris eu acolo, că era conform baremului, dar au scăzut două puncte, că eram complet neserios și nu puteam să fac municipiul de râs dacă mă trimiteau mai departe.
Pe mine m-a lăsat rece: mergeam oricum cu șanse la olimpiada de mate, unde nu m-am calificat atunci la etapa pe țară (fusese printre ultimii la etapa pe țară cu un an înainte, în clasa a VIII-a pe când un blogger acum celebru lua premiu special sau cam așa ceva) și am (re)descoperit fizica (fusesem aproape corijent prin clasa a VII-a sau a VIII-a, urând un profesor imbecil, de sex feminin și de meserie babă, pentru care era important să tragi pe fiecare pagină din caiet, pe verticală, la fix trei pătrățele de la margine, o dungă verde și una neagră, la distanță de un milimetru una de alta; într-a noua lucrurile se schimbaseră însă, dată fiind influența Dirigului, Viorel Popescu, un tip extraordinar, care mi-a reamintit că fizica e frumoasă și complicată, atât de frumoasă că, am utilizat-o ca exemplu în mai multe cursuri ținute studenților în sociologie, care e însă încă și mai complicată și frumoasă decât fizica :p).
Printre zeci de paranteze mai găsesc vreme și pentru mesajul principal: acum două-trei săptămâni am recidivat. Andrei Manolescu, de la Dilema Veche, m-a rugat să scriu ceva. Mi s-a părut interesant, dar când m-am apucat să scriu a ieșit o poveste cu Făt-Frumos și cu Ileana Cosânzeana, pe care am fost extrem de fericit să o pot scrie. Nu pot aprecia obiectiv dacă e lizibilă sau nu, dar eu m-am simțit bine scriind-o. M-am oprit cu greu. Alexandra m-a prins în momentul în care o scriam, mi-a dat un pic de feedback, așa că îi mulțumesc. Andrei și Dilema veche nu au zis nu, așa că am zis că poate mai am și eu o șansă, nu oi fi complet neserios. Prin urmare, la 12 zile de la apariția online, dau și eu un link către articol, așa cum m-a rugat și Andreea acum 9 zile. (ei, ce importanță are timpul la scară istorică și, mai ales, cine ar putea să creadă că eu aș fi un tip serios?!)
4 comentarii:
Of, sociologii astia si povestile lor criptate si pline de talc...:)Ileana Cosanzeana, Alba ca zapada, monstrul din adancuri. Propp ar fi mandru!
"...în clasa a VIII-a pe când un blogger acum celebru lua premiu special..."
:lol:
Îți plăcu, care va să zică :)
Uite-asa niste corenti de placere si de nostalgie ma trecura cind am citit :)
Trimiteți un comentariu