ALDE și programul (?) său

Istoric

La fuziunea PDL cu PNL şi schimbarea doctrinară a PNL, cei au dorit să rămână liberali au fondat PLR (2014). Ulterior, în 2015, după fuziunea cu PC (fost PUR), numele partidului devine ALDE, acronimul fiind o copie a acronimului alianţei liberale din Parlamentul European. Doctrina anunţată este cea liberală.

Programul de guvernare: generalități

Presa a relatat despre lansarea programului de guvernare, în septembrie-octombrie. Pe site-ul ALDE nu am găsit însă niciun program, ci doar o relatare extinsă de la conferinţa de lansare. Am dedus că ALDE are de fapt un program secret şi am căutat să deduc la ce s-ar putea referi folosind comunicatul ce prezintă conferinţa de lansare. Am mai consultat 2-3 alte comunicate oficiale ale ALDE, gândind că poate ALDE a avut ideea de a posta programul în foileton...*

Ceea ce propune ALDE ....

.... nu este clar de la bun început. Sau asa este în relatarea de la conferinţa lor de presă. Repet: este o relatare oficială, pe site-ul partidului, altfel nu o luam în seamă.

Programul pare a propune investiții de 6% din PIB. Vor să majoreze ajutorul de stat peste limita impusă de UE (oare cum o fi cu concordanţa cu doctrina liberală din acest punct de vedere?).
Ideea interesantă este de a valorifica profiturile companiilor din energie, care ar sta în bănci. Din context reiese că aceasta ar fi sursa investiţiilor dorite. A doua sursă (iarăşi cu precauţia relatării incomplete din articolul menţionat) ar fi titlurile de stat.

Iar cu banii rezultaţi vor fi susţinute start-up-uri.

Salariile și pensiile vor crește, dar acest lucru nu se realizează prin relaxare fiscală, ci prin creșterea PIB.

Migraţie

Tăriceanu insistă cu viziunea sa naţionalistă de a repatria emigranţii şi se pronunţă ferm împotriva atragerii de imigranţi (lui îi pune în gură site-ul ALDE aceste afirmații ce fac parte din program). Ideea este aceeași pe care o avea în 2008. În plus, vor şi un minister al repatrierii. Acesta ar avea agenții care să funcționeze în afara țării. Nu spune cu ce bani se finanţează această inovaţie sui-generis şi cum vor evalua eficienţa. Dar spune că firmele ce angajează repatriaţi vor fi scutite de unele taxe. Măsura facilităților fiscale la revenirea în țară nu e nouă. La fel a procedat şi primul guvern Berlusconi, la începutul anilor 1990. Fără succes.

Concluzie

Cam asta e tot. Până la proba contrarie, programul ALDE pare a fi mai degrabă o sumă de idei. Unele au fost puse pe hârtie, altele nu. Aşa pare. Din cele citite, avem un program centrat pe economie şi lipsit de vreo înţelegere a socialului (din ceea ce rezultă din partea despre migraţie şi din convingerea că românii vor cumpăra titluri de stat fiind aduc dobândă mai mare decât cea de la bănci - aşa ar fi normal, dar oare chiar avem suficient de mulţi posibili investitori în altceva decât în propriul consum?).

Pe scurt: ALDE nu reuşeşte să convingă prin program. Acesta nu este disponibil spre consultare, iar puținul de care am pomenit nu pare atent fundamentat.




*UPDATE: mi s-a atras atenția că ar exista un program al ALDE pe … scribd! Nu l-am citit, dat fiind că am citit și căutat programul ALDE pornind de la site-ul oficial sau căutând un site dedicat programului, așa cum am făcut la toate partidele. Am aflat despre versiunea de pe scribd plecând de la un comentariu la postarea mea despre PSD, comentariu care trimite la un site ce face analiza programelor: alegeriparlamentare2016.ro . Analizând documentul, alegeriparlamentare2016.ro nu a găsit nimic la educație, sănătate, cercetare, agricultură șamd, ceea ce mă face să cred că de fapt pe scirbd nu este informație mai multă decât ce a pus ALDE pe site-ul oficial.

0 comentarii: