Alegerile parlamentare 2016 aduc în prim plan mai multe premiere în istoria recentă a României. Am selectat câteva:

1. Pentru prima oară după 1990, sunt de votat în principal partide, nu coaliții. (1992: CDR, 1996: CDR, USD; 2000: Polul Social Democrat (PDSR+PUR+PSDR), CDR2000; 2004: PSD+PUR, ADA; 2008: PSD+PC ; 2012: USL, ARD).

2. Pentru prima oară avem vot prin corespondență.

3. Pentru prima oară în postcomunism nu poți vota din străinătate dacă te afli acolo pe termen scurt. La fel, nu poți vota din țară dacă ai rezidența în străinătate. (oare vor afecta acestea numărul de electori prezenți la vot).

4. Primele șapte partide acoperă mai tot spectrul politic, cel puțin declarativ: un partid naționalist de stânga (PRU), un partid de stânga – social-democrat (PSD), un partid fără doctrină (USR), două partide creștin-democrate (PNL, PMP), un partid liberal (ALDE), un partid etnic (UDMR). La nivel național, se adaugă alte partide micuțe ce completează acest tot: un partid naționalist de dreapta (ANR), un partid ecologist (PER), și încă un partid naționalist (PRM).

5. S-a renunțat la experimentul uninominal și se votează din nou pe liste, societatea definind astfel, explicit, prin reprezentanții săi politici, faza curentă de dezvoltare drept fiind una a căutărilor.

6. Pentru prima oară după 1990, este posibil să avem un guvern monocolor și fără sprijinul altor partide*.


* Dacă nu considerăm minoritățile naționale drept un partid…
* Avem următorul istoric: 1992: FDSN+(PUNR+PRM+PSM); 1996: CDR+PD(FSN)+UDMR; 2000: PDSR+PUR+PSDR; 2004: ADA+PC; 2008: PDL+PSD; 2012: USL.
* Un scenariu în care s-ar putea ajunge la guvern monocolor: PSD scoate scorul din sondajele publice recente (de exemplu cel al IRES). PRU și UDMR nu intră în Parlament sau nu o fac pe calea normală (cazul UDMR), ceea ce face ca numărul voturilor ce se redistribuie să fie spre 9%. Din acestea, PSD ar primi cam jumătate, ceea ce l-ar duce spre 49% din mandate. Cu cele 14 ale minorităților naționale, ar putea avea o majoritate simplă. oricum, e improbabil ca în acest caz să nu apară un protocol de colaborare cu ALDE. (lucrurile devin și mai simple dacă ALDE sau PMP nu trec pragul electoral).

0 comentarii: