Votul uninominal

Dacă mă întreba cineva în 1995-1996 ce îmi doresc ca soluţie la problemele de organizare politică ale României aş fi răspuns fără ezitare: vot uninominal, şi un prim ministru puternic, hotărât, care să impună de sus un ritm susţinut de reforme, de curăţare a corupţilor, un Zorro contemporan.

Între timp, am mai întors situaţia pe diverse părţi ale sale de numeroase ori ţi mi-am mai schimbat opiniile: nu mai vreau uninominal, sistemul respective este o aberaţie. Prefer să votez idei, nu candidaţi obscuri despre care nu ştiu la fel de multe ca despre idei (ce e drept, alegerea candidatului preferat din lista propusă de un partid continuă să îmi surâdă, însă nu cred că este adaptabilă la gradul de educaţie al populaţiei României).

Nu îmi doresc însă politicieni vizibili, mână forte, care îşi văd de treabă, nu apar toată ziua la televizor aruncând declaraţii fără acoperire, mai ales atunci când este vorba de miniştri, ci care se preocupă să fie eficienţi în a utiliza banii pe care îi dau prin impozite pentru asigurarea binelui comun...

Vreau un preşedinte fără atribuţii, cum e cel german sau cel italian. (O lovitură de imagine ar fi să renunţăm complet la Preşedinte şi să devenim monarhie, cu regină: am putea apoi atrage japonezi care să îşi chelştuie bani la noi ca să vadă singura ţară care a trecut la monarhie în Mileniul III şi a mai pus în frunte şi o femeie!!). Vorba unui prieten: cu banii economisiţi prin nealegerea directă a preşedintelui, putem planta o mulţime de copaci.


Punem pariu că nu va fi aşa? [Din 1989 încoace, cu o singură excepţie, şi aia parţială, tot ce am votat eu în alegerile naţionale, a ieşit pe dos :)]