Despre chinuirea limbii române (I)

„Deşi a fost pictat 250 de ani mai târziu, tabloul ilustrează modul în care cehii au perceput acest eveniment din istoria lor”

Cam aşa sună o frază dintr-un ghid de călătorie. „Deşi este o frază aparent potrivită, remarcând ceva senzaţional, ea nu este de culoare neagră”. Cam aşa ar putea suna o replică răutăcioasă la construcţia lexicală citată. Nu este greu de observat ce a vrut spună cel ce a tradus ghidul (un ghid DK, tradus în limba română – probabil pornind de la versiunea engleză): Este vorba despre un tablou pictat la mult timp după desfăşurarea evenimentului pe care îl înfăţişează. Prin urmare el nu reflectă în mod necesar ce s-a întâmplat, ci reprezentarea autorului şi a contemporanilor săi asupra modului în care se desfăşurase evenimentul.

Utilizarea lui „deşi” în fraza amintită cred că este inadecvată şi reprezintă o eroare pe care am remarcat-o frecvent la contemporani mei :) şi care mi-a deranjat adesea urechea sau ochiul, atunci când am regăsit-o în ziare, la TV, la studenţii mei, la colegii doctoranzi sau doctori în ştiinţe, la oamenii de pe stradă. „Deşi” implică în esenţă faptul că prima frază ar putea constitui un impediment în realizarea acţiunii din cea de-a doua. Mi-e teamă că frecventa sa utilizare eronată în lumea de azi, denotă nu atât neatenţie, limbaj neîngrijit, vocabular sărăcăcios, probleme generale de stăpânire a limbii, cât mai ales un deficit de logică minimală … :(

0 comentarii: