La brutărie? (I)

Presa românească şi suporterii au declanşat o acţiune de protest care se va finaliza probabil, mai repede sau mai târziu, cu înlocuirea lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir din poziţia de capi ai fotbalului românesc. În opinia mea cei doi nu sunt persoane capabile să administreze adecvat industria cu pricina. Întrebarea este însă ce anume ar trebui pus în loc pentru ca lucrurile să înceapă să arate bine. Remarcaţi faptul că am spus ce, şi nu cine.

Pentru a ajunge la ce, cred însă că e nevoie de o divagaţie despre cine nu ar trebui să îi înlocuiască pe cei doi. Apoi voi vorbi despre ce s-ar putea pune în loc, despre cine și despre șansele de succes real (și nu doar aparent) ale acțiunii. Vor fi patru posturi, care apar unul după altul timp de 4 zile.


1. foştii fotbalişti şi fraţii Becali

Mai întâi privirile se vor îndrepta către fotbaliştii importanţi pentru România. În capul listei vor fi Hagi şi Popescu. Amândoi sunt oarecum în afara centrului actual al puterii fotbalistice. E posibil însă ca aceasta să fie doar o impresie eronată. Hagi revine constant în atenţie ca posibil selecţioner sau antrenor al Stelei, poziţie importantă, după cum voi argumenta mai jos. Popescu este partener de afaceri al impresarilor Becali, acoperind lipsa de licenţă a unuia dintre aceştia. De altfel şi Hagi, ca şi Dan Petrescu, sunt în acelaşi grup de relaţii ce ar putea să îi împiedice să devină conducători eficienţi şi imparţiali pentru fotbalul de la noi.

Să mă explic. Fraţii Becalii sunt impresari de mare succes, dacă este să privim la averea acumulată. Pur şi simplu au construit avuţii neaşteptate exploatând o nişă liberă în care au deţinut multă vreme monopolul, şi cred că şi astăzi continuă să domine piaţa respectivă. Acest lucru este absolut remarcabil. Pe de altă parte însă, cei impresariaţi de ei par a nu fi avut cariere senzaţionale. Hagi, spre exemplu, ca să privim la exponatul cel mai de preţ, nu a convins nici la Real, nici la Barça, reuşind să se remarce doar la echipe mai degrabă mici precum Brescia, sau Galatasaray, ambele departe de anvergura unor nume precum Bayern, Inter, Juventus, Borussia, Arsenal, Liverpool, Valencia, Lyon, Porto, sau Milan. Iar aici nu e vorba doar de renume, ci şi de salariile plătite. Nici Popescu nu a făcut mulţi purici la Barcelona, la fel cum Răducioiu, Mutu, sau Torje par a avea de asemenea probleme de integrare într-o echipă. Gândiţi-vă prin comparaţie la nume precum Shirer, Gerard, Roben, Stoicikov, Ronaldo, Romario, Timofte II, ca să nu mai zic de Maldini, Baggio sau Baresi. Toţi au stat vreme îndelungată la cluburi puternice, iar mutarea la altă echipă nu a constituit de regulă un pas înapoi. Pentru fraţii Becali, cred că singura excepţie notabilă este Dan Petrescu. Aceasta spune multe despre sfaturile manageriale ale impresarilor, despre relaţiile lor reale în lumea mare a fotbalului.

Relaţia Hagi-Popescu-Petrescu-fraţii Becalii este una notorie. De aici temerea că oricare dintre primii trei ar veni către fruntea fotbalului românesc, consecinţa ar fi legată mai degrabă de satisfacerea intereselor impresarilor amintiţi şi mai puţin a fotbaliştilor, ca să nu mai zic de spectatori sau fotbal în sine.Gândiți-vă doar la procesul de selecție a antrenorilor echipelor naționale și la ce jucători vor juca în aceste echipe...

(va urma)