(continuare)
Până acum am respins idea de a avea în locul lui Sandu şi Dragomir fie foşti fotbalişti (relaţionaţi cu fraţii Becali), fie actuali preşedinţi şi patroni de club. Am spus însă că este important nu atât pe cine, ci mai ales ce se poate pune în loc.
3. Ce se poate pune în loc
Postarea trecută am pomenit de scopurile fotbalului în general (entertainement pentru spectatori, salarii mari pentru jucători şi alţi angajaţi, profit pentru acţionari) şi de cele ale fotbalului românesc (imagine publică şi imunitate pentru „investitori”). Presa sportivă românească pare a fi şi ea parte a problemei: dacă este să ne uităm la cine sunt cei pe care îi mediatizează, interesul ei este legat aproape exclusiv de a promova imaginea lui Gigi Becali, Cristi Borcea, George Copos şi a altora precum aceştia. De aici şi un posibil deficit de legitimitate a demersului actual.
Prin urmare soluţia este simplă: fotbalul trebuie readus către spectatori. Presa poate presa în acest sens, insistând pe discuţiile despre calitatea jocurilor, pe relaţia dintre jucători şi comunităţile ce susţin cluburile. Televizarea masivă pe canale uşor accesibile, nu ajută cu mare lucru. Dimpotrivă, probabil că un sistem de televizare pay-per-view ar fi benefic şi pentru cluburi (ar aduce spectatori în tribune) şi pentru televiziuni (ar creşte veniturile fără a creşte sau chiar menţine audienţele). Ar creşte de asemenea audientele la emisiunile de comentarii de după meciuri şi vânzările sau accesările online ale presei scrise.
Primăriile ar trebui încurajate să învestească în sport (nu doar în fotbal). Aceasta este parte naturală a responsabilităţii lor faţă de comunitate. Legislaţia simplificată ar elimina aberaţia soluţie a „sponsorizării” de către consiliul local, astfel încât să nu mai apară tricouri inscripţionate cu „Primăria oraşului…”, ca la Sibiu (Voinţa), Ploieşti (Petrolul) sau Urziceni (Voluntari‼), jucând mai degrabă rol de propagandă electorală.
Toate acestea ar forţa cluburile să îşi regândească poziţiile, ar descuraja consumul ostentativ al unor nouveau riches, adesea mânaţi de scopuri neortodoxe, ar încuraja accentul pus pe fotbal de calitate, pe spectacol.
O altă soluţie ar fi să continuăm ca acum, aşteptând ca inegalităţile să ne transforme intr-un fel de Brazilie, în care sărăcia masivă a jumătate din populaţie să transforme reuşita sportivă a unui copil în soluţie unică de prosperitate pentru întreaga familie. La tipul de inegalitate pe care îl promovăm, e suficient să mai aştept 10 ani, fără a face nimic…
(va urma)
Până acum am respins idea de a avea în locul lui Sandu şi Dragomir fie foşti fotbalişti (relaţionaţi cu fraţii Becali), fie actuali preşedinţi şi patroni de club. Am spus însă că este important nu atât pe cine, ci mai ales ce se poate pune în loc.
3. Ce se poate pune în loc
Postarea trecută am pomenit de scopurile fotbalului în general (entertainement pentru spectatori, salarii mari pentru jucători şi alţi angajaţi, profit pentru acţionari) şi de cele ale fotbalului românesc (imagine publică şi imunitate pentru „investitori”). Presa sportivă românească pare a fi şi ea parte a problemei: dacă este să ne uităm la cine sunt cei pe care îi mediatizează, interesul ei este legat aproape exclusiv de a promova imaginea lui Gigi Becali, Cristi Borcea, George Copos şi a altora precum aceştia. De aici şi un posibil deficit de legitimitate a demersului actual.
Prin urmare soluţia este simplă: fotbalul trebuie readus către spectatori. Presa poate presa în acest sens, insistând pe discuţiile despre calitatea jocurilor, pe relaţia dintre jucători şi comunităţile ce susţin cluburile. Televizarea masivă pe canale uşor accesibile, nu ajută cu mare lucru. Dimpotrivă, probabil că un sistem de televizare pay-per-view ar fi benefic şi pentru cluburi (ar aduce spectatori în tribune) şi pentru televiziuni (ar creşte veniturile fără a creşte sau chiar menţine audienţele). Ar creşte de asemenea audientele la emisiunile de comentarii de după meciuri şi vânzările sau accesările online ale presei scrise.
Primăriile ar trebui încurajate să învestească în sport (nu doar în fotbal). Aceasta este parte naturală a responsabilităţii lor faţă de comunitate. Legislaţia simplificată ar elimina aberaţia soluţie a „sponsorizării” de către consiliul local, astfel încât să nu mai apară tricouri inscripţionate cu „Primăria oraşului…”, ca la Sibiu (Voinţa), Ploieşti (Petrolul) sau Urziceni (Voluntari‼), jucând mai degrabă rol de propagandă electorală.
Toate acestea ar forţa cluburile să îşi regândească poziţiile, ar descuraja consumul ostentativ al unor nouveau riches, adesea mânaţi de scopuri neortodoxe, ar încuraja accentul pus pe fotbal de calitate, pe spectacol.
O altă soluţie ar fi să continuăm ca acum, aşteptând ca inegalităţile să ne transforme intr-un fel de Brazilie, în care sărăcia masivă a jumătate din populaţie să transforme reuşita sportivă a unui copil în soluţie unică de prosperitate pentru întreaga familie. La tipul de inegalitate pe care îl promovăm, e suficient să mai aştept 10 ani, fără a face nimic…
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu