România așa cum ne dorim să fie

De ani de zile ne batem cu pumnii în piept că suntem împotriva corupţiei, dar susţinem în realitate contrariul. Mă refer aici la opiniile majorității populaţiei, așa cum sunt definite ele prin opţiunile de vot sau prin sondajele de opinie. Argumentez mai jos că ne îndreptăm către un model de societate non-european, cu inegalităţi în creştere, profund corupt. Aceasta nu este neapărat consecinţa acţiunilor mult blamaţilor politicieni sau ale preşedintelui, ci a opţiunii unei majorităţi despre care eu cred că este slab educată.

Dar hai să recapitulăm.


I. Un pic de istorie

În decembrie 2004, Coaliţia PNL-PD, numită pe atunci „Dreptate şi Adevăr”, ajungea la guvernare deşi pierduse alegerile. Era consecinţa unei alianţe de o morală discutabilă cu PC. Nimic ilegal: PUR câştigase alegerile candidând într-o alianţă electorală cu PSD, apoi dăduse un şut în fundul foştilor parteneri şi sărise în altă barcă. Nu contau promisiunile (implicite) către electorat. Un partener de încredere. Votant al coaliţiei învinse PNL+PD eram uluit. Nu mi se părea corect faţă de conaţionalii majoritari (votanţii PSD+PUR), chiar dacă nu agream cu opiniile şi principiile lor.

Prima decizie a proaspătului guvern (instaurat pe 29 decembrie, dacă nu mă înşel!) m-a bulversat şi mai tare: cred că era 30 decembrie când ministrul de finanţe, independentul Ionuţ Popescu, susţinut de liberali, a anunţat cota unică de impozitare. România trecea brusc de la un regim progresiv de impozitare, prost conceput la unul flat. Vă amintesc că, în ce priveşte impozitul pe venit, acesta atingea 19%, 25%, sau 40% din venit, în funcţie de mărimea acestuia. Treptele erau concepute însă în aşa fel că impozitul devenea 40% chiar şi la venituri mititele. Era o impozitare extrem de severă, nefirească, dublată de contribuţii sociale extrem de ridicate. Chiar şi în condiţiile acestea, guvernul controla doar în jurul a 16% din PIB. După 15 ani de guvernare social-democrată, cu scurtul hiatus dat de haotica guvernare CDR, România era după acest criteriu (al măsurii în care guvernul controla PIB-ul), un stat mai liberal decât Marea Britanie. Toate fondurile sociale erau în mare suferinţă. Trebuia schimbat ceva.

Cu toate acestea, decizia era uimitoare:
1. trecerea era foarte bruscă.
2. noua rată de impozitare era foarte redusă.
3. totul se întâmpla fără dezbatere, măcar parlamentară, ca să nu mai zic societală. Era semnul că regimul autoritar Năstase-Iliescu se continua cu unul încă şi mai puţin democratic, în care ordonanţele de guvern ce proliferaseră pe vremea lui Bombonel, aveau să fie în câţiva ani dublate de la fel de democraticele asumări de răspundere repetate.
4. se renunţa la progresivitate într-o societate care deja avea o inegalitatea (mult) superioară mediei europene.
5. nu se lăsa timp agenţilor economici pentru a se pregăti. Măsura intra imediat în vigoare, de la 1 ianuarie.




II. Despre corupţie

Trecerea de la alegerile pe liste la votul nominal, cu variile sale variante, nu este tocmai o dovadă de democraţie. Ea a fost justificată mai ales de dorinţa de a elimina corupţia şi de a avea parlamentari responsabili.

Noul sistem pune în prim plan capacitatea viitorilor parlamentari de a investi bani (mulţi) în campania electorală. Bani care se cer recuperaţi. Un salariu de parlamentar nu permite recuperarea rapidă.

Într-o ţară săracă, inegalitatea înseamnă o presiunea suplimentară pentru cei mai avuţi de a deveni încă şi mai avuţi: altfel nu sunt competitivi în propriul mediu. De aici nevoia de a creşte rapid averea, altfel nu respecţi norma socială şi devii exclus din grupul la putere.

Cu alte cuvinte, fără a intra în prea multe detalii privind logica celor de mai sus, uninominalul presează de fapt către corupţie şi creşterea inegalităţii. Uninominalul pur sau un număr mai mic de parlamentari, ar creşte miza obţinerii unei poziţii în care să acumulezi rapid prin corupţie.

Prin urmare, de 5 ani ne străduim să încurajăm coruptibilitatea parlamentarilor. Ca şi cota unică de impozitare, şi uninominalul şi scăderea numărului de parlamentari beneficiază de aprobare din partea populaţiei.



Implicaţii?

Am sugerat deja implicaţiile. Graficul de mai jos le descrie în perspectivă comparativă. Pe axa orizontală am pus coeficienţii GINI (preluaţi de la Eurostat şi World Development Indicators - World Bank). Aceşti variază de la 0 (toţi indivizii sunt egali) la 1 (inegalitate maximă). Pe Oy este indexul de percepţie a corupţiei de la Transparency Internaţional. Valori apropiate de 10 indică corupţie practic nulă. Valori apropiate de 0 indică faptul că cetăţenii din ţara respectivă cred că trăiesc într-o societate foarte coruptă.




Graficul spune simplu că pe măsură ce creşte inegalitatea, scade încrederea că nu ar exista corupţie. Nu am stat să controlez cu alte efecte (i.e. să văd dacă nu cumva există vreo altă cauză care să anuleze relaţia observată), dar la prima vedere relaţia pare a fi extrem de puternică.

Am mai făcut şi un grafic care vorbește despre consecinţele asupra criminalităţii. Ca lucrurile să fie mai simple am repetat graficul şi fără Rusia… România pare a fi atins limita de la care criminalitatea cunoaște creșteri exponențiale... Aceasta poate fi însă doar o impresie, nu poți avea precizie în astfel de predicții folosind doar două variabile.


 

Graficele sunt doar prime testări ale celor afirmate mai sus. Ele nu constituie analize serioase. Prin urmre trebuie citite cu precauție. Relațiile suprinse de cifrele din grafice par a fi însă destul de tari și consistente cu cele de mai sus.

Prin urmare, cam aceasta ar fi direcţia pentru care România a optat. O lume minunată în care vom găsi numaaai copii. [o copie, două copii, substantiv feminin]

6 comentarii:

Bujold spunea...

Buna dimineata.
La punctul despre impozitul in cota unica am o nedumerire:
Din moment ce ati fost votant al aliantei DA stiati ca acest tip de impozitare reprezenta unul din punctele importante ale programului economic al aliantei si ca, in ansamblu, a fost si cam singurul punct indeplinit. Ce va mirat, pentru ca nu inteleg?
Multumesc.

Bogdan Voicu spunea...

Am explicat mai sus:
-> soluția nu a fost una negociată, dezbătută serios și îndelung în Parlament și societate, așa cum se întâmplă în democrației, mai ales cu legile importante;
-> a fost impusă de pe o zi pe alta;
-> nivelul cotei unice era extrem de redus în comparație cu cotele anterioare;
-> efectul imediat era creșterea inegalității (nu ma pus un grafic cu dinamica, dar la noi tot crește inegalitatea).

Bujold spunea...

N-am inteles nimic!
Asta asteptau votantii aliantei si asta s-a facut. In toata campania s-a semnalat ca de la 1 ianuarie se trece la cota unica de 16 %.
S-A STIUT. N-am timp, acum, sa caut...dar din momentul validarii guvernului in parlament, toti cei pe care ii stiu si au (am) votat alianta asta am asteptat.
Tot nu va inteleg... sau poate ca da, toate discursurile publice, permiteti-mi sa consider aceasta postare drept un discurs public, fac apel la lipsa de memorie a oamenilor. permiteti-mi, deasemenea, sa nu va cred cand afirmati c-ati fost votantul aliantei din moment ce nu va mai reamintiti acest adevar banal.
Cu stima,

Bogdan Voicu spunea...

Asta e, ce sa facem. Vorbim limbi diferite...

Am repetat mai sus ceea ce e si in text: orice politica importanta, intr-o democratie, este dezbatuta mai intai indelung in plan societal, intoarsa pe toate partile, vazute toate punctele de vedere, revizuita, si abia apoi implementata. In dictaturi, solutiile sunt impuse dupa cum are chef cine e la putere.

Nu cred ca votul popular pentru un program agregat legitimeaza componentele acestuia si exonereaza implementarea acestora de la respectarea regulilor generale ale organizarii sociale. Altfel spus: sa presupunem ca partidul P1 castiga alegerile, cu un program ce include propunerea p18. Acest lucru nu inseamna ca p18 are acceptul majoritatii sau ca poate pfi implementata fara dezbatere.

(E usor sa inchipuim o situatie cu doar doua partide aflate in concurenta, electorii neagreand nici cu propunerea p18 a partipului P1, nici cu propunerea p25 a partidului P2, dar vitand pentru unul dintre ceel doua programe politice, neavand alternative...)

Fara indoiala erau multi electori care agreeau solutia cotei unice de 16%, precum domnia voastra. Probabil ca altii nu distingeau intre impozitul pe venit si cel pe profit, altii nu aveau habar la ce se referea progresivitatea sau ca se pot aplica si cote regresive de impozitare, altii nu aveau habar despre care sunt cotele de impozitare in alte tari si daca acest lucru trebuie sau nu luat in calcul etc. De aceea e mereu nevoie de dezbatere.


In alta ordine de idei, fiind vorba despre un "discurs public", ma gandesc ca nu are rost sa ignor insultele implicite pe care mi le adresati intr-o forma aparent politicoasa...

Anonim spunea...

1. Pe primul grafic Irlanda este printre tarile cu cea mai mica coruptie. Si totusi Irlanda are sistem cu impozit in cota unica.
2. In practica, sistemele cu impozitare progresiva incurajeaza "fentarea" taxelor care are ca efect cresterea inegalitatii sociale - efect diferit de ce prezice teoria. Intr-un sistem de taxe cu decalaje mari intre nivelele de impozitare de obicei se intimpla: patura de jos nu plateste taxe, patura mijlocie plateste cel mai mult, patura de sus plateste mult mai putin decit patura de mijloc. Asta pentru ca cei bogati isi permit avocati si contabili destepti (si scumpi) care sa le reduca taxele. De exemplu Statele Unite - patura de jos nu plateste nimic, patura de mijloc plateste cam 30% taxe pe venit. Mitt Romney, multi milionar american, Warren Buffet, multi miliardar american, platesc 15% taxe pe venit. Bogatii isi pastreaza mai multi bani decit patura de mijloc si decit patura de jos, si in timp inegalitatea creste.
3. Sustii ca candidatii isi cheltuie banii in alegeri cu scopul de a abuza postul si asi inmultii capitalul investit in campania electorala. Apoi propui citeva solutii: mai multe posturi de parlamentari (pentru a dilua cistigul unei alegeri). Sau schimbarea modului de votare. Dupa parerea mea, acestea sint solutii false. Solutia corecta este sa impiedici posibilitate de abuz in functie. Se poate face asta prin legi, prin institutii, sau prin puscarie. Ce surprinzator - nici una din solutiile astea nu este luata in seama.

Bogdan Voicu spunea...

Mulțam de comentarii, îmi dau ocazia să detaliez nițel mai mult:

1. Eu știam că în Irlanda impozitarea este progresivă, dar în numai două trepte: 20%, respectiv 41%. Am dat o căutare scurtă și nu pare a se fi schimbat ceva...

2. SUA are într-adevăr numeroase excepții de la plata impozitelor. În plus, au un sistem redistributiv firav, acționând în sensul creșterii inegalității. Au căutat să rezolve acest lucru prin sistemul de creditare. Va fi interesant de văzut ce se va întâmpla în momentul cînd actuala recesiune va fi definitiv încheiată.

3. Sistemul instituțional de care vorbești mi se pare a fi de la sine înțeles. Ceea ce am propus i se adaugă și îl ajută să funcționeze, ținând cont de faptul că societățile sunt alcătuite din oameni, iar oamenii nu sunt mereu raționali în sens economic.

În urmă cu 15 ani eram și eu convins că aplicarea strictă a legilor va rezolva situația de una singură. Cred și acum acest lucru, numai că este nevoie de îndeplinirea prealabilă a trei condiții: (a) legi și instituții bine proiectate; (b) oameni dispuși să le aplice; (c) încredere în instituții.

Din păcate, la noi, avem o problemă de masă critică: nu avem suficienți oameni care să înțeleagă suficient de mult din complexitatea societății în care trăim, pentru a produce (a). Apoi, cum (c) este la un nivel foarte redus, și oamenii caută adesea soluții individuale, ocolind legea, indiferent dacă sunt politicieni sau nu, e greu să asiguri și (b). Prin urmare mi se pare logic să creezi mai întâi condiții adecvate implementării unui sistem instituțional funcțional.