Din nou despre sufletul ... comerţului

Pe scurt:

Între astea două titluri există o discrepanţă majoră, care mie îmi aduce aminte de modul în care erau prezentate ştirile pe vremea lui Ceauşescu:

BizCity.ro zice aşa: Romania: 17 lucrari finaliste la Eurobest 2007

Site-ul Eurobest zice aşa: Eurobest Shortlist released. 1059 entries have been shortlisted at this year’s Awards, Europe’s leading creative advertising competition across all major categories…

Adică era vorba de 17 din 1059 pe plan european. Adică, în procente, cam 1,6%. Ponderea populaţiei României în cea a continentului (incluzând aici şi Rusia şi ţările caucaziene etc.) este în jurul a 2,8%. [până la urmă au fost acordate 277 de premii]. Titlul din BizCity.ro şi tonul articolului (dat de omiterea detaliilor) sunt în cazul acesta cel mult ridicole şi ascund o realitate pe care încerc să o ghicesc ceva mai jos.

Pe lung:

Agenţiile de publicitate româneşti au proliferat destul de mult în ultimii ani. Cei din industria respectivă au avut la dispoziţie un imens spaţiu gol pe care au putut să se dezvolte, să experimenteze şi să înveţe, să înfigă diferite steaguri în această vastă Terra Incognita, şi să o cartografieze, plasând ca jaloane produse publicitare de calitate.

Din păcate însă, după părerea mea, industria respectivă a dat până acum greş tocmai la capitolul cel mai important din activitatea sa: calitatea produselor, tradusă în termeni de eficienţă a campaniilor publicitare cu impact pozitiv imediat asupra vânzărilor clienţilor.

Am avut neplăcuta surpriză, de câteva ori în ultima vreme, să las cu gura căscată oameni din astfel de agenţii, atunci când am adus vorba de metode de verificare a impactului publicităţii, de reguli minimale care trebuie respectate într-o reclamă, pentru a u crea involuntar o imagine negativă produsului promovat. Fără a fi expert în aşa ceva, am auzit de astfel de lucruri prin facultate.

Senzaţia mea este că, de fapt, profesioniştii din publicitate au preferat o dezvoltare nesistematică, în care aleatorul şi nevoia de finanţare/profit au jucat rolurile principale. Acumularea de capital uman a avut aici de suferit, investiţia în cunoaştere şi profesionalizare fiind mai degrabă minimală.

Consecinţa este vizibilă în produsele vizibile publicului: După părerea mea, majoritatea clipurilor şi panourilor publicitare, precum şi conceptele de promovare a mărcii/produsului care stau în spatele acestora se zbat între mediocritate şi suficienţă narcisistă. Asumpţia mea este că adesea ele nu servesc clientului, ci dimpotrivă, în timp ce industria respectivă se culcă pe laurii automulţumirii.

Exista însă un fapt ce îmi încurca ipoteza, făcându-mă până azi să o ţin mai degrabă pentru mine. E vorba de premiile obţinute de diferite creaţii publicitare la varii festivaluri internaţionale de profil. Citind astăzi un titlu într-un ziar (Romania: 17 lucrari finaliste la Eurobest 2007), mi-am pus întrebarea dacă nu o fi şi cu premiile astea la fel ca în povestea cu premiile obţinute de elevii români la olimpiadele şcolare pe obiecte: mai toată lumea care participă obţine câte un premiu sau o menţiune.

Am descris realitatea mai sus (la Pe scurt). Fără îndoială valoarea produselor selectate între primele o mie şi ceva din Europa este remarcabilă, fiind certificată de însăşi acceptarea lor în selecţia finală. Dacă am priceput eu bine de pe site-ul Eurobest, 3 din cele 277 de premii au ajuns chiar în România (o medalie de argint şi două de bronz). Dincolo de valoarea celor 3, rezultatul este însă extrem de modest, plasând agenţiile româneşti, probabil (nu am făcut calcule în acest sens, că nu am atât de mult timp), pe unul dintre locurile codaşe din Europa.

Ceea ce înseamnă că iar o văd mari oameni din industria publicităţii, apărând uneori la TV şi rostind cu deosebită pricepere banalităţi şi oferind verdicte. La urma urmei au legitimarea valorii proprii. Şi par a avea conştiinţa acesteia????