29 mai 2008

Cum am aflat din ziar că sunt un prost

Faptele

XYZ este scriitor şi profesor la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi. Aşa spune semnătura unui articol mediocru, apărut azi pe la ora 18:45, în ediţia online a unui cotidian apropiat candidatului cotat de sondajele de opinie cu a doua şansă la câştigarea primăriei Bucureşti-ului.

Articolul se intitulează Aceşti „sondori“ care ne manipulează şi explică celor care fac sondaje ce trebuie să fie obiectul lor de activitate şi mai ales ce şi cum trebuie să măsoare aceştia. Marele Om ce semnează articolul, cu titlurile sale înşirate în coada numelui, observă în mod direct că rezultatele sondajelor „ţin de prostia” celor care le realizează, şi avertizează cu priceperea celui care se pricepe la toate că „E o breaslă, alta!, care s-a descalificat fără ieşire.

Ni se mai explică şi că „În mod normal, după 1 iunie, institutele de sondare, toate, ar trebui să se autodizolve şi să ia totul de la capăt.” În plus este repetată o idee vehiculată mai demult în interiorul breslei din care fac parte şi în care, conform onoratului profesor universitar de la Iaşi, suntem cu toţii nişte proşti, ar trebui să se facă „autoreglarea”. Cei ce ştiu subtilităţile istoriei discuţiilor despre calitatea sondajelor, ştiu că aici poate fi vorba de impunerea unor legi sau foruri care să îşi dea cu părerea despre calitatea sondajelor, idee plăcută din câte ştiu şi unora dintre consilierii de la Cotroceni.

Ideea este în esenţă interesantă, altfel nu s-ar afla în dezbaterea breslei de prin 1996, însă a fost respinsă în mod sistematic, dat fiind că este firesc ca piaţa să regleze acest lucru (iar piaţa chiar o face, cu excepţia notabilă a mass-media), că este imposibil să dai o lege sau să stabileşti un for care să stabilească ce e bine şi ce e rău într-o ştiinţă multiparadigmatică. Într-un fel, măsurarea opiniilor este la fel de multiparadigamatică ca şi .. literatura, cu observaţia că există câteva reguli de bun simţ legate de selecţia subiecţilor şi formularea întrebărilor. Ca unul care am ceva mai multă experienţă în domeniu decât Marele Om care îmi spun că sunt un prost asemenea colegilor mei de breaslă, îmi dau şi eu cu părerea şi spun că respectarea strictă a acestor câteva reguli de bun simţ pe care le-am amintit vag nu garantează calitatea rezultatelor.

Contextul

Nu pot ignora similitudinea dintre articolul de astăzi, orientarea ziarului unde a apărut, şi campania de deconsiderare a rezultatelor sondajelor pentru Bucureşti, declanşată zilele trecute pe Internet şi de care vorbeam în urmă cu câteva posturi.

Părerea mea

În fine.... După mine breasla are o adevărată problemă dacă Asociaţia „Sondatorilor” (SORMA) şi Asociaţia Sociologilor (ASR) vor rămâne în muţenia lor obişnuită, refuzând să răspundă atacurilor denigratoare.

Mai mult, breasla sociologilor are în continuare, în opinia mea, marea problemă de a nu fi reuşit să impună studiul minimal al sondării opiniei publice (ca să nu mai zid de elemente de sociologie) ca părţi obligatorii de studiu în curriculumul şcolar la nivel de liceu. Altfel, oameni care se pricep la de toate vor continua să ne eticheteze mereu ca fiind nişte proşti, mascându-şi propria nepricepere şi partizanatul sub varii titluri universitare care chipurile i-ar face deţinători ai adevărurilor absolute.

6 comentarii:

Andreï spunea...

Ups! Stii ca in perioada verilor iesene, scriitorul si profesorul imi era chiar simpatic? Textul sau recent arata insa ca nu-i nici una, nici alta, din nefericire... :-(

Anonim spunea...

Solidarizez cu tine si ma declar "sondor ratat" :) .
Dar dupa cum stii opinia mea e alta: tocmai pt a nu lasa "judecarea breslei" la indemana "forurilor" interesate sa exploateze sau sa desfiinteze "sondorii".

Solicitarea de catre organizatii de sociologi sau de simpli sociologi activi de "eticheta de productie" : cand, prin ce metoda, ce esantion, ce esantionare, cu ce intrebare :)

Media, sau "cei interesati" (indiferent ca-s bagatori de seama sau foruri ale statului) ... vor fi tot timpul interesati mai degraba de comandidatar, reformularea intrebarii, speculatii, actionariat al companiei care face sondajul.
Dar e de datoria breslei sa sustina un loc in care info importante sa poata fi cerute/publicate ... altfel isi asuma posibilitatea sa fie facuti "prosti" si "desfiintati" de catre oricine, oriunde.

PS: poate un coltisor de pe siteul de sociologieromaneasca??

Turambar spunea...

Damn. Am scris o replica vituperanta, semnata in clar, cu furie si cu sucar. Si pe urma descopar ca trebuie sa-mi fac cont pe Cotidianul. Ceea ce n-am chef. O pun la sertar. Poate o pun pe blog. Sau poate uit de ea.

Traiasca distributia normala si scala Likert!

:)

Bogdan spunea...

@Andrei: Hai sa ii dam circumstante atenuante - o fi orbit de pasiuni si ura...

@Parvan: Sociologie Romaneasca are alta menire, breasla a creat varii alte cai de a se apara. Cand am invocat in urma cu cateva saptamani ca de fapt aceastea nu exista de facto, mi s-a replicat ca nu e adevarat :)

@Turambar: posteaza dom'le replica aia, nu te sfii ca fata mare pe vremea lu' mamaie :D

Turambar spunea...

Nu, nici macar nu cred ca e orbit de patima si ura. Probabil ca ecsplicatia e mai prozaica si mai bicisnica: e in fisa postului. E cu ordin, cu placere.

Gata. Am postat replica. A friggin lengthy one, dar nu m-am putut abtine. Nu de alta, dar cam ce era de facut pt Exit Poll am facut. Am timp de sociologisme :)

http://turambarr.blogspot.com/2008/05/mama-voastra.html

Turambar spunea...

* lenghty * sau, mai simplu: long

:)

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...