8 mai 2008

Mimând ştiinţa?

Lucrez la actualizarea site-ului de la Sociologie Românească, lăsat în paragină, fără nici o actualizare, din 2004, de când am plecat de la revistă, forţat de maniera bizară pentru care optase pe atunci un directorat aiuristic. Privesc revista şi mă iau cu mâinile de cap. Distanţă enormă faţă de standardele contemporane în sociologie: Au pătruns în revistă articole profund ideologizate, semnate de oameni care nu au absolut nicio legătură cu modul în care se dezvoltă astăzi cunoaşterea ştiinţifică în ştiinţele sociale, aruncând în vânt idei profane, de literaţi, preoţi, teologi etc. Alte articole sunt departe de a avea şanse de a fi publicate dacă ar fi supuse la un peer-reviewing serios. (asta nu înseamnă că nu apar acolo şi articole serioase, însă numărul lor este limitat cam la unul-două pe număr). Rezumatele în limba engleză şi chiar titlurile articolelor sunt adesea traduse cu stângăcie.

Am trimis în perioada 2004-2007 către revistă un singur articol, o recenzie mai lungă intitulată Despre muncă, români şi postcomunism: Monica Heintz, Etica muncii la românii de azi. La tehnoredactare s-a pocit dintr-un foc numele cărţii recenzate şi cel al articolului, probabil considerându-se exclus ca o recenzie să poarte alt nume decât pe cel al cărţii recenzate!!! În accepţiunea revistei titlul textul pe care l-am scris a devenit: „Monica Heintz, Despre muncă, români şi postcomunism: Etica muncii la românii de azi, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2005, 234 p.” Era într-adevăr esenţial să se precizeze câte pagini are cartea. Cum se numeşte este probabil mai puţin important!

Am făcut de mai multe ori peer-revieweing şi la Sociologie Românească şi la Calitatea Vieţii. Am formulat în mai multe rânduri recomandarea către colegiul de redacţie să accepte articolul doar cu rezolvarea anumitor puncte critice. Nu am primit niciodată de la redacţie răspunsurile autorilor la observaţiile mele, aşa cum se procedează în mod normal. Mai mult, am văzut articolele publicate în cele două reviste conţinând aceleaşi erori flagrante.

Îmi este teamă că, mergând pe această cale, nu o să ajungem niciodată să avem o revistă rezonabil din punct de vedere al calităţii…

5 comentarii:

Andreï spunea...

Chestie tehnica: linkul revistei e rupt... Vei vedea tu de ce! :-)

Bogdan spunea...

Nu am acces direct pe server, şi nici nu am de gând să îmi bat capul cu chestiunea până nu închei de lucrat la actualizări. Oricum ultimul număr pentru care este postat sumarul acolo este din 2004. Adică exact de când am plecat din redacţie, chit că au continuat să îmi păstreze numele pe revistă. Am căutat să protestez în acest sens prin vara trecută când am descoperit chestiunea, iar doamna Larionescu, noul şef al revistei se străduieşte să mă persuadeze să mă întorc...

Adrian Hatos spunea...

Articolul meu din nr. 4/2007 nu pare a fi fost corectat deloc. L-am rasfoit si am gasit imediat 3 greseli de tehnoredactare. Inteleg ca sunt probleme la Polirom cu 'gestiunea resurselor umane'.

Bogdan spunea...

Se prea poate... :(

Anonim spunea...

deci mai exista
Semantic

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...