25 noiembrie 2009

Istoria pe înţelesul meu

Uite cum am simţit eu părţi din istoria politică a ultimilor 20 de ani, relevante pentru votul din 6 decembrie.

1990: Susţinătorii FSN (ulterior FDSN, ulterior PDSR, ulterior PSD) strigă sus şi tare că politicieni sunt nişte indivizi mizeri, de proastă calitate, care vor să sugă sângele poporului, tipăresc bancnote false şi pun în primejdie democraţia. Minerii vin la Bucureşti şi restabilesc situaţia. „Intelectualii” constituie şi duşmanul poporului. România mai adaugă câţiva ani la propria-i înapoiere.

1990-1995: Guvernele FSN/FDSN se întrec în a pune beţe în roate dezvoltării unor noi ziare, apariţiei unor noi televiziuni, stânjenesc vizibil independenţa politică a TVR și a Radio România.

1994-1996: Partidele de stânga cultivă ideea că cei care au mai mulţi bani sunt de blamat. Viorel Cataramă, spre exemplu, este exponentul omului de afaceri care trebuie înjurat.

2000-2004: În timpul primilor 3 ani de mandat ai guvernului Năstase, presa nu are voie să critice guvernul, fiind controlată prin varii mijloace de natură financiară. Abia în ultimul an al ciclului electoral reapare independenţa presei, pe fondul creşterii economice și a presiunii campaniilor electorale.

2004: Ani de zile, Adrian Năstase a dominat autoritar intenţiile de vot pentru preşedinţie, punându-se doar întrebarea dacă va câştiga sau nu încă din primul tur. Presa și mobilizarea votanților mai tineri îl aduc la Cotroceni însă pe Traian Băsescu.

2005-2009: Surprinzător, după un an de mandat, presa devine una care evită să critice pe Traian Băsescu. Ea îşi schimbă însă repede atitudinea, prilej pentru Traian Băsescu să lanseze tema „mogulilor”.

2005-2009: Oamenii de afaceri, politicienii, jurnaliştii sunt definiţi de către susţinătorii PDL (fost PD, fost PD(FSN), fost FSN) drept duşmani ai poporului. Lor li se adaugă rapid „bugetarii”.

2009, noiembrie Traian Băsescu atacă în mod explicit politicienii pentru că negociază alianţe. Încă îmi funcţionează suficient de bine sinapsele pentru a-mi aminti că tocmai asta era menirea vieţii politice: faci alianţe ca să promovezi proiectele pe care le propui.

2009, decembrie Trebuie să mă duc la vot şi să aleg între doi inşi. Cei doi provin din tabere care au folosit în istoria lor aceleaşi mijloace care nu îmi plac. Ambele au folosit astfel de mijloace în numele democraţiei. Una din tabere promovează în prezent explicit de astfel de metode. Pe care să îl votez?

6 comentarii:

Radu spunea...

E simplu...
Mergi la sectia de vot. Iei buletinul de vot. Intri in cabina. Deschizi buletinul de vot. Pui mana pe Traian Basescu. Inchizi ochii. Si PUI stampila! Inchizi buletinul, iesi din cabina si il bagi in urna, impreuna cu o injuratura...

Asta ar insemna sa te asiguri ca votezi responsabil...:)

Andreï spunea...

TEHNIC: Cu exceptia primelor paragrafe din insemnarea asta, tot ce-i in pagina principala apare subliniat. :(

Buba similara am avut si eu, cand am lucrat tema cea noua. Si-ncerc sa-mi aduc aminte si cum am rezolvat-o.

Bogdan spunea...

@Radu: O să încerc și metoda asta :)

@Andrei: Am uitat să închid un tag, cel ce spunea că urmează o subliniere. Cum am făcut postul acum două zile, nu am mai stat să îl previzualizez, așa că a apărut complet subliniat. Mulțam de atenționare!

--------- spunea...

Poate fi asa oare si din cauza ca 90% dintre ziaristi si 90% dintre oamenii cu bani fac parte din cealalta tabara? (procentele sunt false, menite numai sa sublinieze ideea)

Bogdan spunea...

Sau o fi din cauză că de douăzeci de ani discutăm despre "tabere" concurente, inamice, duşmani de moarte, în loc să observăm că suntem cu toţii pe acelaşi ... vapor?

--------- spunea...

Hm, ce vrei sa spui? Eu cand le zic tabere concurente ma gandesc numai si numai la interese economice - imaginandu-mi ca exista o concurenta pe resursele Romaniei. Asta nu inseamna dusmani de moarte ci mai degraba flexibilitate extrema dictata de avantajele momentului.

Aceastea fiind lamurite, la ce te referi?

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...