Pe ultima sută de metri a alegerilor prezidenţiale franceze, dezbaterea societală despre suveranitatea naţională a luat o întorsătură interesantă. Ca şi la noi, e interzis prin lege să anunţi rezultatele exit-poll-urilor înainte de închiderea urnelor, adică până la 8 seara ora Parisului. Presa elveţiană şi cea belgiană au anunţat însă că … nu au de ce să respecte legea franceză, aşa că vor difuza rezultatele de îndată ce vor deveni ele disponibile, adică pe la ora 6…
Consecinţa ar fi că cei ce nu au votat până atunci pot dispune de o informaţie în plus faţă de ceilalţi electori. Să zicem că avem doi candidaţi despărţiţi de câteva sute de voturi conform estimărilor de la ora 18. Mai sunt însă două ore de vot. Vă daţi seama ce bătaie va fi la urne ca să se voteze? Dar ce vor face simpatizanţii celor despre care e clar că deja au pierdut? Vor mai merge ei la vot? Ce te faci dacă cei doi candidați sunt pe locurile 2 și 3 la 5% de primul, care ajunge astfel să se trezească pe locul 3?
Principalii doi candidaţi, Hollande şi Sarkozy s-au plasat pe poziţii distincte. Hollande, care conduce în preferinţele pentru turul 2 la limita marjei de eroare (are 7 puncte avans), a spus că preferă să fie ales cu cât mai mulţi votanţi prezenţi la vot. Sarkozy, care vine tare din urmă, iar săptămâna aceasta este din nou la egalitate cu Hollande în preferinţele pentru turul I (28% Sarkozy, 26% Hollande), a zis simplu „suntem un sat global” (sunt mulţi sociologi la Paris şi Bucureşti care cred încă în caracterul „naţional” al ştiinței şi care l-ar căsăpi pe Sarkozy pentru o astfel de blasfemie ;).
Personal cred că nu e problema media, ci a celor care fac sondajele. Ei trebuie să respecte legea naţională (şi, poate şi deontologia profesională?). Acolo am putea să vedem profesionalism. Prin urmare, duminică la ora 6 la Paris (7 la Bucureşti, deci după meciul Petrolului de la Sibiu ;), o să vedem cât de multe scurgeri de informaţii vor fi către Lausanne, Bruxelles şi aiurea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu