Dialogul surzilor

Îmi scrie un ziarist, rugându-mă să îmi dau cu părerea despre faptul “alarmant” pentru domnia sa, că „fetele” depăşesc numeric „băieţii” în sistemul de învăţământ universitar românesc.

Trec peste incapacitatea domnului respectiv de a citi cifrele pe care le înşiră ca preambul şi, amabil, îi răspund la întrebările şchioape, arătându-i că aşa e peste tot în lume, că nu este vorba de un „abandon” al băieţilor (aşa cum îl definise ziaristul respectiv), ci despre un acces mai ridicat al femeilor la educaţia superioară, că asta nu afectează productivitatea corporaţiilor (una dintre grijile domniei sale era legată de ce trebuie să facă corporaţiile ca să evite acest abandon), că Ministerul Educaţiei nu este cazul să facă ceva special, cel puţin momentan nu e vorba de discriminare, că sunt mai mulţi factori care explică fenomenul (emanciparea femeii, predominanţă sectorului serviciilor etc.).

Îmi răspunde sugerându-mi că sunt cam prost, că băieţii sunt oricum mai dinamici şi mai înclinaţi către riscuri, şi că oricum răspunsurile mele sunt de doi lei, că el ştie mai bine că acest lucru sigur va afecta corporaţiile.

Mă enervez şi vărs pe el ceea ce merită, lăsând orice politeţea deoparte. I-am scris aşa:

„Domnule XXX,

Cred ca nu ati reusit sa cititi cu atentie ceea ce v-am scris: nu exista diferente de performanta intre sexe. Doar misoginii cred astfel de tampenii.

Am sa va rog sa nu mai imi scrieti, nu port dialoguri cu extremisti de orice natura.

Fara nici un respect,

Bogdan Voicu”

Acum l-am băgat la spameri. Poate că nu e singurul de genul acesta, dar la el s-a spart buboiul.

Who’s next?