A început din noaptea de Ajun. Pe la 11:30 seara s-a auzit un şuierat, un ţiuit, un adevărat vuiet. Insidios, nesuferit, insistent, persistent, persiflant. Venea dinspre baia mare. Am pus mâna pe toţi robineţii. Am oprit alimentarea cu apă în apartament. Am verificat şi circuitele electrice, ca să fiu sigur. M-am uitat şi la calorifer. Ţeava de apă caldă vibra uşor. Peretele de la compartimentul ţevilor (comune pentru întreaga coloană de apartamente) vibra ceva mai tare. Clar, nu era de la noi.
Vecinii de deasupra absentau însă din Bucureşti.
S-a oprit dimineaţa, probabil după ora 7. Noi reuşisem între timp să adormim.
A doua zi, pe 25, am vorbit şi cu vecinul de deasupra vecinilor de deasupra noastră. Nici ei nu reuşiseră să doarmă.
În seara de Crăciun, pe 25, şuieratul a reînceput, persiflant. S-a oprit iarăşi spre dimineaţă, când, probabil, oamenii s-au mai trezit şi au reînceput să folosească apa, eliberând robinetul de presiune vecinilor de deasupra. Un robinet persiflant. Mă tot persiflează că stau la bloc. Trebuie neapărat să mă mut, îmi spune el.
Evident, nu e vina vecinilor absenţi momentan. Se putea întâmpla aproape oricui. Blocul împlineşte şi el, în curând (1-2 ani), 20 de ani. E făcut în grabă, cu puţine materiale, înjumătăţite şi ele prin grija oamenilor, cu meseriaşi necalificaţi, probabil militari în termen. La noapte trebuie să oprim apa pe toată coloana. Obiectivul „hai să ne cumpărăm o casă” profită de ocazie să devină şi mai presant :).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu