Stau şi mă tot întreb: oare de ce, în toate spitalele bucureştene pe care le-am vizitat mai intens, dacă eşti pacient sau "aparţinător", a lua liftul este o întreagă aventură, în care de regulă depinzi de un liftier nu tocmai binevoitor?
Îmi amintesc de exemplu, cum m-am externat anul trecut, coborând pe scări cele 3 etaje, cu două tuburi de dren ieşind din mine, după ce am aşteptat zadarnic 20 de minute ca liftul să aibă timp şi pentru mine ...
Sau cum am suit câte şase, respectiv, zece etaje în spitalul unde s-a născut Irina şi unde am vizitat apoi unul dintre bunicii ei...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
De la o vreme, a pătruns și în rețeaua mea de prieteni nebunia cu Bună (virgulă) Bogdan (virgulă) . Hai să explic, că poate nu sunteți la ...
-
Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden , despre care am scris cu... -
E simplu. Vă ofer două mostre din ce am auzit la TV, în timpul meciurilor de la Cupa Mondială (citatele sunt aproximative): Arbitrajul din U...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu