Philip K. Dick: Ubik

Editura Nemira, Bucureşti, 2006. Ediţia originală: 1969.

Până la Ubik, mai citisem câteva romane de Philip K. Dick, un clasic al literaturii SF. Mai întâi Omul din castelul înalt şi Timpul dezarticulat, apoi Substanţa M şi Visează androizii oi electrice?. După Ubik am mai citit şi Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldericht. Toate au apărut în limba română la Nemira. Sunt câteva motive care se repetă în cărţile lui Dick: viaţa de după un război catastrofic; colonizarea altor planete; Terra din ce în ce mai greu de locuit, climatic vorbind; consumul de droguri; evoluţia fiinţei umane la un nivel superior de adaptare; flexibilitatea timpului/realităţile alternative. În general acţiunea este însă slab conturată, lejeră, ca într-un roman poliţist. De altfel, cel puţin Visează androizii… şi Substanţa M au tentă clară de roman poliţist, fără prea mari complicaţii, cu o idee clară, câteva piste false, însă slab conturate, şi un mister elucidat în final.

Pe ansamblu scrierile lui Philip K. Dick mi-au lăsat o impresie plăcută, reprezintă o lectură interesantă, însă nu una senzaţională. Dacă ar fi să îi cotez ansamblul romanelor citite pe o scară de la 0 la 10, cred că aş da undeva între 6 şi 7.

După gustul meu, Ubik este însă un pic altfel. Scris în 1969, împărtăşeşte ca element comun cu Palmer Elderlicht (publicat în 1965) problematica stăpânirii timpului, incluzând chiar şi un tip de talent uman – precog-ul, cel ce vede viitoruri posibile, repetat identic în cele două romane. Alături de acesta, sunt prezente şi alte câteva dintre temele preferate ale lui Dick, precum consumul de droguri (autorul însuşi a fost, în timpul vieţii, cunoscut pentru utilizarea de astfel de substanţe) sau mecanismele de adaptare la schimbările climatice radicale ale Terrei.

Stilul l-am găsit uşor diferit, parcă mai consistent, mai bine lucrat. Ce mi-a plăcut la Ubik este gradul mai ridicat de atenţie acordat de autor detaliilor, scriitura mai bine închegată, puzzle-ul ceva mai complicat descâlcit pentru a desluşi misterul, care, în final, nu se dezvăluie chiar pe de-a-ntregul, lăsând aparent mai multe rezolvări posibile.

În fapt, Philip K. Dick îmi pare a propune în finalul lui Ubik un posibil sens al istoriei de-a dreptul tulburător pentru patternurile normative utilizate de contemporaneitate pentru a-şi imagina timpul, spaţiul, viaţa şi moartea. Acest final, în sine, simplifica şi complică totodată sensul întregii cărţii. Nu intenţionez să îl discut sau să îl prezint aici, cei interesaţi pot la fel de bine să lectureze cartea şi să o înţeleagă în felul lor. Singurul lucru pe care îl semnalez este faptul că Ubik merită citită, că este mai complexă decât alte romane ale lui Dick. Minusurile ar fi date de acţiunea uşor simplistă, în ciuda răsturnărilor de situaţie, şi de slaba diferenţiere a personajelor – toate vorbesc la fel şi sunt definite prin câteva trăsături stereotipice. O carte de vacanţă care se citeşte uşor, însă îndeamnă şi la meditaţie. În plus, mai ar fi şi avantajul de a o citi la aproape 40 de ani de la publicare şi de a remarca faptul că este cât se poate de actuală...

0 comentarii: