Echipa României e departe de a fi rupt gura târgului la Cupa Mondială de Rugby. Poate puteam bate Italia dacă din când în când mai dădeam drumul la balon şi pe trei sferturi. S-a muncit mult şi cu multă crispare pentru o victorie la limită cu Portugalia. Nu am contat cu Scoţia. În schimb, dezinhibaţi, s-a prestat onorabil cu Noua Zeelandă.
Ceea ce m-a impresionat a fost însă faptul că băieţii aceia mari, aproape butucănoşi, cântau din suflet imnul ţării. Chiar aşa cum e el, ales neinspirat, cu o melodie nu tocmai mobilizatoare, aruncând din start vina pe alţii pentru eşecurile proprii, Deşteaptă-te române este imnul nostru şi se cuvine să îl cântăm în astfel de ocazii. Ceea ce multe alte echipe naţionale nu o fac, băieţii de la rugby au făcut-o din plin.
Şi mai mi-au plăcut suporterii români, probabil în marea majoritate români ce au migrat în Franţa, respectiv Scoţia, care se bucurau şi susţineau echipa ori de câte ori aveau prilejul.
PS. Nu are rost să fac un label nou, aşa că post-ul ăsta intră la ... fotbal! :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu