Spectatorii

Mă gândeam de ceva timp să scriu despre asta. Mă stârniseră meciurile de Diviza B, pe stadioane pustii, sancţiunile primite de Rapid, Steaua, Dinamo, pentru a juca cu stadionul gol. S-a adăugat acum şi inabilitatea managerială a Stelei de a umple tribunele la meciul cu Arsenal.

Dacă reducem ecuaţia fotbalul la câţiva termeni, aş zice că, începând cu sfârşitul secolului XIX, lucrurile se petrec în felul următor:

· nişte băieţi aleargă după o minge

· spectatorii vin şi se uită, se distrează, îi susţin pe băieţi prin încurajări (devin al 12-lea jucător), şi asigură echilibrul financiar al întregii chestiunii, plătind bilete, cotizaţii de socios, cumpărând fulare, tricouri, brelocuri, steaguri, fanioane etc.

Oricine a jucat pe computer jocuri de management sportiv, poate spune o grămadă de lucruri despre importanţa suporterilor în gestiunea clubului.

Hai să vedem cum e la noi: cluburile nu sunt deloc interesante financiar de prezenţa suporterilor. Vine un „investitor” dornic de consum ostentativ şi oferă – mai degrabă sieşi decât poporului – circ, fără pâine. Dacă suporterii îşi plătesc au ba biletele, acesta este mai puţin important. Banii de la spectatori şi din comercializarea materialelor legate de echipă nu prea contează în bugetul clubului.

De aici şi luptele continue dintre cluburi şi spectatori, pe care le identificăm imediat la noi: Petrolul (acum Moreni, cândva Ploieşti :( ), Steaua, Dinamo, Universitatea Craiova, Poli Timişoara (sau AEK, sau cum s-o mai fi chemat echipa care azi joacă la Timişoara) le experimentează permanent. Progresul (fost Naţional, fost Progresul Vulcan, fost Progresul), Sportul Studenţesc, dar şi o grămadă de echipe de Liga I (din fericire din ce în ce mai puţine) şi mai ales din Liga II joacă acasă fără a avea decât o mână de suporteri. Legătura dintre suporteri şi echipă a fost în toate aceste cazuri ruptă uşor-uşor de un management necugetat al clubului, nu neapărat al actualilor proprietari, ci mai degrabă întins pe perioade de decenii. În unele cazuri, legătura, deşi slăbită, se menţine prin performanţe izolate şi ar putea redeveni puternică în caz de continuitate în reuşite sportive.

Aşa că, degeaba se vaită manageri şi patroni de club că spectatorii sunt nişte bădărani. Relaţia curentă reflectă modul în care fotbalul românesc a evoluat şi capacitatea cluburilor de a îşi atinge scopul primordial: acela de a asigura un leisure plăcut şi de a acţiona ca o marcă identitară.

De aceea îmi plac echipe mai mici, precum Oţelul: fără a fi un suporter al gălăţenilor, trebuie să notez că au avut mereu suporteri în tribune, chiar dacă echipa a jucat adesea prost.

0 comentarii: