Civilizaţia câinelui

În Kate şi Leopold, un film din 2001, un american bine educat din secolul al XVIII-lea călătoreşte prin timp şi ajunge în New York-ul contemporan. Întâmplarea face să plimbe un câine şi să fie amendat pentru că nu adună excrementele produse de acesta în plină stradă. Uimirea sa autentică ar fi identică cu a unui român transbordat cu căţel cu tot în New York sau în Suedia, şi prins pe picior greşit de faptul că nu ştie ce e aceea un „dog waste bag”.

În Dilema veche, Andrei Pleşu reproduce un text de acum 120 de ani al lui Eminescu, în care jurnalistul şi poetul cu pricina deplânge faptul că oraşele moldave sunt invadate de câini vagabonzi ce pun viaţa trecătorilor în primejdie. Şi iarăşi te gândeşti la România de azi, cu ale sale omniprezente patrupede.

Cele două poveşti au în comun puţine, dar esenţiale:
1. Câinii.
2. Iubitorii de câini şi dilema lor de a-şi asuma responsabilităţile cerute de a lor pasiune: strânsul mizeriei, ocrotirea trecătorilor.
3. Drumul lung de parcurs până departe.

1 comentarii:

oceania spunea...

ai perfecta dreptate. lumea isi plimba cainii care lasa o groaza de mizerie in urma lor si in care calcam noi astia care ne aflam prin preajma. daca e sa treci printre blocuri trebuie sa faci un adevarat slalom prin mizerie. o singura data in viata mea am vazut un roman cu o punga de plastic in mana strangand dupa cainele lui. era exceptia care intareste regula.