13 noiembrie 2009

Topul Shanghai

Că nu e nicio universitate din România în topul 2009 al celor mai bune 500 de universităţi întocmit de chinezi şi făcut public săptămâna trecută, asta nu e nicio noutate.

(Da, ştiu că sunt şi probleme de metodologie, dar hai să ne uităm la top ca la unul în care probabil că erorile nu contează mai mult de 5%. Măcar ca exerciţiu şi tot o putem face. Aveți dreptate, oricum universitățile din România rămân cele mai bune, dar au alţii ceva împotriva noastră. Hai însă să ne uităm la date măcar așa, ca exercițiu. OK?)

Pentru mine, ca sociolog, interesant este însă topul primelor 100 de universităţi în funcţie de performanţa din ştiinţele sociale.

Primele 15 sunt americane.

În primele 49 sunt 3 britanice şi două canadiene. Restul sunt din SUA.

În primele 100, universitățile europene sunt Cambridge, Oxford, LSE, University College London, Amsterdam, Copenhaga, Warwick, Leuven, Erasmus, London Bussiness School, Edinburgh, Manchester, Tilburg, Bristol, East Anglia, Nottingham, Amsterdam. În total 17 din 100. 11 britanice (între care una din Scoţia), 3 olandeze, una flamandă, două nordice (dar nici una suedeză!!). În mod clar limba contează…

PS. Topul ia în considerare performanţa de cercetare: premii Nobel luate de staff, premii Nobel luate de alumni, citări ISI, publicaţii ISI, publicaţii ISI în jurnale de prim flux. Nobelul se referă doar la economie. Din păcate nu avem top separat pe ştiinţe sociale, altele decât economia. Oricum, majoritatea universităţilor româneşti punctează la cel mult două dintre cele cinci criterii.

Niciun comentariu:

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...