În urmă cu 9 ani, un suedez ce îşi făcea doctoratul pe comportamentul filialelor ruseşti ale celor 10 firme suedeze de la Moscova, îmi povestea cum acesta se adaptează rapid şi personalul (suedez) începe să adopte deprinderi ruseşti.

Ca să înţelegeţi mai bine diferenţa, este bun un exemplu: în acea perioadă, un caz de mare corupţie a stat mai multe zile în prim planul ştirilor de la Stockholm, iar de atunci încoace au tot apărut detalii despre procesele declanşate. În Suedia, vânzarea de băuturi alcoolice se poate face doar într-un lanţ de magazine de stat, numite Systembolaget. Cazul cutremurător de corupţie este dat de şefii mai multor astfel de magazine care puneau marfa unei anumite firme în rafturi aflate mai la începutul magazinelor şi primeau în schimb vacanţe sau ale bonificaţii.

(vă sună cumva similar cu relaţia dintre distribuitorii de medicamente şi medicii din România?)

Ei bine, filialele suedeze de la Moscova învăţau repede de la ruşi cum să evite taxele, cum să dea şi să primească comisioane, cum să informalizeze masiv orice relaţie comercială.


Această introducere serveşte însă doar ca pretext pentru o bucăţică a surprinzătoarei şi eternei Românii. Vreau să scriu despre retaileri. Ani de zile, de câte ori am mers la Bruxelles, la Köln, Budapesta sau practic oriunde găseşti un H&M sau un C&A, am făcut o vizită prin magazine cumpărând câte ceva. Ani de zile, deşi franşize precum cele ale Zara erau prezente în România, am constatat cu stupoare că acestea se încăpăţânează să aducă în general produsele lor cele mai scumpe precum şi pe cele de calitate mai proastă, vânzându-le la preţuri oricum mult mai mari decât la Varşovia sau Viena, spre exemplu.

Am căutat mereu să nu găsesc cauza în lipsa de profesionalism a celor ce fac studiul pieţei în firmele respective (deh, am nostalgia unei licenţe obţinute cândva în domeniul respectiv!). M-am gândit că cine ştie, studiile lor le spun că oamenii n cumpără ceea ce caut eu. Ce e drept, văzând mereu români în magazinele vestice, văzând mereu aceleaşi haine pe care le cumpăram şi noi purtate de colegii de grădiniţă ai Irinei, am tot avut dubii în privinţa asumpţiei mele.

Privind însă acum la viteza cu care se vând produsele la recent deschisele filiale C şi A de la noi (în Militari şi în Mall-ul deschis săptămâna trecută), ipoteza profesionalismului se spulberă.

Iar lucrurile nu se rezumă la haine, ci şi la supermarketuri sau la media – aşa cum sugera Cristi într-un comentariu la un post anterior. Aş adăuga pe listă publicitatea, consultanţa politică şi multe altele.

Probabil că firmele vestice au venit aici cu oamenii lor, dar, ca şi suedezii de la Moscova, pierduţi într-o lume oarecum altfel decât a lor, aceştia au preluat rapid obiceiurile locale. Au început să îşi facă studiile de piaţă după ureche, bazându-se pe concentrarea exclusiv pe ceea ce doreşte majoritatea relativă a celor ce cumpără. Aşa că avem aproape exclusiv talk-showuri lipsite de imaginaţie, adesea stupide prin format, mărfuri de proastă calitate, boxe ce produc un fundal sonor extrem de zgomotos, ce te alungă din magazin etc.

A nu te uita ce se poate face dincolo de ceea ce e deja făcut este un pattern tradiţional. Tradiţia spune să mergi pe căi bătute şi să vinzi doar acel produs sau tip de produs care s–a mai vândut. Să îl vinzi tuturor, fără a fi interesat de vreo diversificare.

Asta învaţă oare de la noi străinii ce vin aici?

1 comentarii:

literelibere spunea...

eu cunosc elvetieni care la ei acasa sunt etalon iar la noi, la doar doua luni de trait in romania, au inceput sa arunce gunoaie peste tot sa dea spaga si sa primeasca.

avem o putere de pervertire impresionanta.