Pe scurt: Proiectul de pachet de legi ale educaţiei aflate în dezbatere publică ar putea fi considerat amuzant, dacă nu s-ar referi în fapt, deşi uită să spună asta, la probleme extrem de grave şi de presante ale societăţii româneşti contemporane...


Pe lung:

Speram ca proiectul noilor legi ale educaţiei să fie unul concis, înglobând legi care să stipuleze principiile centrale ale furnizării de educaţie. În schimb, cele 3 legi (a învăţământului preuniversitar, a celui universitar şi statutul cadrului didactic) însumează 112 pagini A4, fiind preocupate de tot felul de detalii. De aici dificultăţi evidente ale dezbaterii publice (începută în decembrie 2007), oricum abundentă în mimarea comunicării (vezi o opinie despre organizarea acesteia la Andreï).

Nu stau să comentez aici despre bizareria unui sistem preuniversitar 3+1+6+3 (grădiniţă+pregătitor+şcoală primară+liceu, uneori botezate cu alte nume), care în fapt reduce durata de şcolarizare într-o ţară oricum slab educată şi într-o vreme când, în întreaga lume, numărul de ani petrecuţi la şcoală creşte încontinuu.

Nu discut nici despre dificultăţile de a gestiona resursele umane la trecerea radicală către un astfel de sistem (ar trebui daţi afară profesori şi angajaţi educatori şi învăţători – care, ce e drept, sunt mai ieftini!!!).

Ignor şi faptul că expunerile de motive ale legilor încep cu menţionarea a câte schimbări a avut legea în ultimii ani, a înşirării obiectivelor programului de guvernare 2004-2008 şi a altor câteva strategii, apoi lăsând loc unor chestiuni de administrare a sistemului (extrem de importante de altfel, aşa cum am scris încă de acum 8 ani). Îmi stăpânesc mirarea că nu am identificat, în expunerea de motive a legii învăţământului preuniversitar, la descrierea situaţiei actuale, nici măcar o referire concretă la calitatea învăţământului românesc în raport cu cel din alte ţări sau la capacitatea sa de a integra tinerele generaţii în societate (parca pentru asta avem un sistem de învăţământ, şi prin urmare la asta ar trebui să se refere în primul rând orice schimbare de lege!!!).

Ignor şi faptul că din documente cam lipsesc diacriticele. Deh, aşa se clădeşte la noi educaţia… Principial!

Aşa că mă uit doar la două detalii, că, deh, aşa sunt făcute legile astea :(

(1) În legea pentru preuniversitar, pagina 2, jos: Art. 10. (1) Planurile cadru ale învatamântului primar si gimnazial includ religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun. Nu, nu e vorba de istoria religiilor, ci de studiul religiei in sine, organizat conform unei programe elaborate “în colaborare cu fiecare cult în parte”.

(2) ) În legea pentru universitar, pagina 26, jos: Art. 66. […] (2) Mandatul rectorului este de 4 ani. O persoana poate îndeplini functia de rector în aceeasi universitate pentru înca un mandat succesiv. Succesiv la ce? La mandatele anterioare? Cool! (aşa e şi la decan şi la orice altă funcţie: pot fi aleşi perpetuu :)

1 comentarii:

Andreï spunea...

Spre (ne)sansa noastra, "dezbaterii" i s-a pus cruce zilele trecute.

Apoi, cum punctezi si tu, bate un vant cumplit prin documentele respective. Care au continuturi contradictorii tocmai pentru ca ele nu se suprapun unor principii, valori sau obiective bine determinate. Astfel, nu doar ca nu agajeaza si nu conving dar nu au pot fi nici intelese, nici acceptate de catre "oamenii sistemului".

Si povestea poate continua... Pe ce baza poate fi evaluata calitatea sistemului? De unde va reiesi corelarea cu lumea reala si adecvarea la stringentele economice si ale pietei muncii, spre exemplu? Care sunt mecanismele prin care se va realiza aceasta? La ce anume se va referi acel "raport" in fata Parlamentului? Pe chestiuni strict tehnice?