22 februarie 2008

Între politică şi logică (sau despre logica politicii...)

Cele două teme majore incluse în numărul din februarie al National Geographic România, ocupând jumătate din spaţiul revistei, spun totul despre politica editorială şi ce politică stă în spatele editorilor.

Primul grupaj se ocupă de problema încălzirii globale, energia şi combustibilii alternativi (panouri solare, mori de vânt, motoare cu biocombustibil provenit din procesarea porumbului, trestiei de zahăr, soii, uleiului alimentar etc.), ce buni sunt ei şi cât de mult contribuie la protejarea planetei. Adică o discuţie care se află în dezbatere publică prin lumea vestică de mult timp şi ale cărei învăţăminte sunt implementate măcar 10-15 ani de către multe din ţările semnatare ale protocolului de la Kyoto. Aflăm cum „ţara noastră” (adică SUA, numai că traducătorul e traducător român şi prin urmare are obiceiul de a traduce mot á mot) se preocupă de chestia asta, chiar dacă este principalul poluator mondial, şi mai aflăm că asta datează încă de acum 100 de ani, de când Ford a făcut prima sa maşină, funcţionând cu alcool, dar că motorina/benzina ar putea fi (încă) ceva mai ieftină, iar procesul său de producţie mai puţin poluant, chiar dacă statul o subvenţionează masiv prin războaiele pentru protejarea câmpurilor petroliere … Ce să mai, Bush trebuie că a fost în extaz dacă ar fi citit: seria de articole joacă rolul observatorului imparţial, dar, în fundal, transmite un mesaj despre cât de atenţi sunt americanii cu starea planetei şi cât de bine au făcut să se implice/declanşeze diverse războaie petroliere…

A doua temă mare ne vorbeşte despre hazari, populaţie care se află situată în mijlocul unui stat, pe o arie geografică compactă numită Hazarajat, constituind o cincime din locuitorii acelui stat în mijlocul căruia Hazarajatul este înglobat, şi care trebuie protejaţi pentru că au fost persecutaţi de către conducerea statului acela. Mai exact, majoritatea hazarilor sunt musulmani şiiţi, motiv de persecuţie din partea musulmanilor suniţi majoritari. Şi cum intriga este demnă de exerciţiile de logică ale lui Cristi, o redau ca atare: „De fapt, când Buda au fost dărâmaţi, forţe talibane asediau Hazarajatul, dând foc satelor pentru a face regiunea nelocuibilă. Pentru că începea toamna, oamenii din Hazarajat se întrebau dacă vor reuşi să supravieţuiască iernii. Apoi a venit 11 septembrie, o tragedie în altă parte, dar care părea să aducă salvarea populaţiei hazare.” Am zis că statul cu pricina se cheamă Afganistan şi că articolul începe cu talibanii trăgând cu rachete şi apoi dinamitând cei doi Buda colosali?

No further comment.

2 comentarii:

Turambar spunea...

Unul din lucrurile care de regula sa ignora este felul perseverent in care americanii se folosesc de persuasiune prin intermediul canalelor media. De pe vremea de aur a ideologiei din anii '30, cand si Rusia si America si Germania si-au dat seama de puterea mass media si au pus la punct instrumentele de persuasiune, americanii niciodata nu au abdicat de la a le folosi. Hollywoodul, televiziunile, muzica, revistele precum Nat Geog, toate poarta insinuant mesajul mare.

Teoria conspiratiei, coane. Teoria conspiratiei. Din pacate, in acest caz nu e doar paranoia. CIA functioneaza si foloseste cu succes Hollywoodul spre indoctrinare.

Pacat :(

Bogdan spunea...

Unfortunately, this is the model towards which a huge part of the Romanian "intelighenţia" would LOVE to lead the country ...

Poor bastards!
(I mean the Romanians, as a whole)

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...