Mai întâi m-a îngrijorat atitudinea Realitatea TV în cazul Orban. Apoi, în dimineaţa zilei de 30 decembrie, un avion a lovit o maşină de întreţinere pe pista Aeroportului Otopeni. Un incident relativ minor, însă din care televiziunile făceau un mare subiect, de aveam cunoscuţi ce mă întrebau cum de îndrăznesc să mai plec cu avionul în după amiaza aceleaşi zile. Apoi a nins. Scenariul s-a repetat: experţi isterici anunţau la televizor marea catastrofă, anunţându-i unui public neobişnuit cu traficul aerian despre nenorociri în serie pe aeroporturi, companii care nu respectă drepturile călătorilor. Am fost sunaţi în Viena şi anunţaţi că în România e naşpa rău. Întors acasă, în loc de bucuria unei ninsori rare, am văzut mari experţi în toate înfierând cu mânie proletară pe oricine şi orice, fără a catadicsi să se informeze despre ce e vorba.
Mi-am amintit apoi de spusele unei „vedete de televiziune” în urmă cu câţiva ani, pe când nu era şef la un canal TV, cum că la noi, în România, jurnaliştii nu ştiu să facă încă un mare subiect din orice nimic aşa cum reuşesc televiziunile americane.
Acum se pare că au învăţat: Elodia, Orban, avioanele, ninsoarea, toate au fost subiecte pe care televiziunile şi trusturile de presă (mai ales şuierătorul trust Realiatea-Cotidianul & co.) le-au exploatat la maximum, transformându-le insistent în Episoade Isterice. Reţeta e simplă: iei o ştire oarecare, de preferinţă învăluită într-o lipsă oarecare de informaţie, şi torni peste ea ingredientele panicii, spaimei, augmentării până la dimensiuni catastrofice.
S-ar putea zice că e vorba de interese comerciale sau de grupuri de interese. Se poate zice şi că vorba despre presa care îşi arată muşchii (vezi aici comentariul lui Cristi Pârvan, mai pe la mijlocul paginii). Eu zic că este vorba şi despre mediocritate: a presei (care nu ştie când şi cum să se oprească, cum să găsească subiecte tari etc.) şi a publicului (slab informat şi/sau educat).
Problema mea este însă acum presa: lipsa de cunoştinţe, informaţii, profesionalism poate conduce în cazul ei la generarea şi propagarea de Efecte Isterice. Ce s-ar putea întâmpla în cazul unor evenimente cu adevărat grave? Ar putea fi populaţia împinsă la gesturi necugetate? S-ar putea repeta atmosfera din decembrie 1989? Am putea începe să ne împuşcăm unii pe alţii isterizaţi de frică?
PS. Am lăsat descrierea faptelor pentru postul următor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu