Între lehamite şi zăpadă
Am zis că o să scriu despre Viena şi întâmplări de Revelion prin capitala Austriei. Apoi m-am izbit de Marea Isterie Naţională, despre care o să scriu totuşi (am ezitat îndelung) în postul următor şi mi s-a făcut lehamite.
Afara e iarnă. A nins cum nu a mai făcut-o de mult. De acum 7 Revelioane, din 2001, când un vecin cu probleme psihice, din blocul de vis á vis, şi-a aruncat apartamentul în aer, făcându-ne maşina ciur parcată regulamentar. Se enervase pe cei ce aruncau cu pocnitori şi cum trăia singur… Noroc că aveam Casco. Pe atunci aveam un Clio Symbol gri, în vârstă de 6 luni. Acum locuim câteva sute de metri mai spre Sud şi avem o fetiţă de 5 ani şi o lună. Uite-aşa se schimbă lumea. (citesc Vonnegut şi am început să scriu ca el: fraze scurte şi aparent stupide. Evident nu arată ca ale lui, dar sunt clar influenţate de lectura cu pricina. O să revin şi asupra acestui fapt.)
În fine, am aterizat pe aeroport, ne-am suit într-un taxi, şi Irina, căreia nu îi tăcuse gura până atunci, a tăcut şi s-a lipit de geam, privindu-şi oraşul natal nins, îngropat sub juma’ de metru de zăpadă aşa cum ea nu a apucat să vadă până acum.
Azi am văzut copii jucându-se în zăpadă. Zăpadă adevărată, ca atunci când eram noi copii. Ileana îmi spune la telefon că s-a întors de la serviciu pe jos şi i-a făcut plăcere. Câteva zile de iarnă agreabile.
Prea frumos ca să scriu astăzi de Marea Isterie Naţională provocatoare de lehamite balcanică.
Comentarii
Bine ati venit inapoi in tara. Nu stiam ca aveti o fetita. Sa va traiasca!
:D
Aşa că m-a luat lehamitea de la nevolnica presă românească, aşa cum zic în postul următor.
:P