Marea Isterie Naţională - Partea 2: Faptele

1. Avionul eşuat pe pistă …

Accident aviatic: O maşină refăcea balizajul pe Otopeni. Un avion decola pe aceeăşi pistă. Fie turnul de control a uitat să îi anunţe să plece de pe pistă, fie cei din maşină nu au auzit, nu are importanţă. Cert este că maşina era pe pistă când avionul decola. Dacă am priceput eu bine, cei din maşină au văzut avionul şi au sărit din maşină, fugind în afara pistei. Avionul a lovit maşina, suferind grave avarii. Nu a fost din fericire rănit nimeni, iar pista a fost degajată rapid. Televiziunile au sărit repede pe subiect, acuzând între altele autorităţile că nu au făcut o conferinţă de presă imediat (ca să spună ce? – era nevoie de niţel timp ca să afli ce s-a întâmplat), căutând să sugereze răspunsuri la întrebări celor care fuseseră în avion (am văzut interviuri la Realitatea TV şi Antena 3 în care li se cerea celor intervievaţi să confirme că există o aripă ruptă, şi chiar dacă aceştia le spuneau că nu ar fi văzut aşa ceva, concluzia jurnaliştilor era contrarie: la urma urmei o aripă ruptă aducea mai multe puncte de rating!), emiţând opinii hilare, ca şi cum nu ar fi călătorit niciodată cu avionul, însă afirmându-le ca pe nişte verdicte, ca pe nişte adevăruri absolute.

2. Ninge, ninge, ţara se blochează …

Aşa se întâmplă mereu când ninge, de ani de zile. Prin oraşe nu se mai poate circula, în Bărăgan, Valea Prahovei, Nordul Moldovei, Apuseni etc. rămân blocate zeci de maşini. Aşa se întâmplă şi în alte ţări în care ninge. Am văzut astfel de imagini din SUA, Canada. Îmi amintesc de Franţa, de Germania (în ianuarie anul trecut), de Elveţia, de Ungaria, de Austria, de Anglia, dar nu stau să mai caut acum link-uri.

Ideea este că este relativ firesc ca atunci când ninge abundent să ai probleme de trafic. Nu e firesc ca acestea să persiste, dar să generezi o atmosferă isterică, să anunţi o mare catastrofă fiindcă a nins, or să acuzi primarul că şi-a permis să fie în vacanţă*, mai ales dacă eşti parte a mass-media, cred că nu e tocmai un indiciu de responsabilitate. (*Videanu mi se pare un primar slab, însă acuzele voalate din Cotidianul sunt de-a dreptul mizerabile)

Mai văd apoi o crainică de la ştiri aproape scandând acuzator, într-o atmosferă apocaliptică: cetăţenii au trebuit să iasă în stradă să îşi deszăpezească maşinile! Zic şi eu, imitând-o: „bre Adreane, bre Mareane mah, veniţi rpd k vreau sămi beau o br şi nu am kef să cobor pân jos să cumpăr”.

3. Avioanele nu mai decolează…

Se întâmplă în Franţa ca, din cauza gheţii, un avion să aterizeze în afara pistei. Se întâmplă la Chicago ca 400 de zboruri să fie anulate din cauza zăpezii. E un lucru normal.

Se întâmplă şi la Bucureşti. Presa sare în aer şi reîncepe isteria. Suntem sunaţi la Viena că în România a început o catastrofă. Venim acasă. Cu avionul. Aterizăm. Ne bate niţel vântul, însă nu e grav. Pe Otopeni sunt anulate câteva curse. La Bacău, la Cluj apar întârzieri mari. Unele au peste 24 de ore. Televiziunile urlă. Călătorii se revoltă, isterizaţi. Au dat câteva sute de Euro pe bilet: o avere pentru România. Televiziunile sporesc isteria: nu contează cine e de vină sau care sunt consecinţele.

Poate o fi vina companiei, a aeroportului, poate pur şi simplu este mai bine că ai nişte călători în viaţă decât unii morţi în urma prăbuşirii avionului, dar acestea sunt amănunte neinteresante, mai important este să transmiţi ştiri despre o catastrofă, să provoci niţică isterie, să creşti ratingul şi poate o avea patronul un interes în afaceri cu terenuri în jurul aeroportului, sau o vrea să pună niţică presiune pe low-cost-urile din România, acuzate că ar avea probleme (o mare ziaristă, expert în toate: „companiile low-cost vor dispărea”; spune că sunt noi apărute, însă uită că multe dintre s-au consolidat atât de tare încât aproape că au devenit companii clasice, precum Lauda Air), sau poate moare de invidie producătorul emisiunii că unii pot pleca cu avionul în vacanţă şi el nu a făcut-o, sau poate crainicul are rău de avion şi vrea să moară şi caprele altora…

Despre concluzii am scris în postul anterior. Evident că în fiecare din aceste situaţii se impune căutarea rapidă de soluţii (organizare mai bună a municipalităţilor, extinderi ale aeroporturilor, participarea cetăţenilor la deszăpezire etc.). Pentru a le găsi şi a le aplica este însă nevoie de calm, nu de isterie. Din păcate însă, aşa cum am arătat în concluzii, presa de la noi (sau o parte a ei) riscă să se americanizeze în rău, afundându-se în ridicol şi mediocritate.