La coadă

Ieri am fost la poştă să ridic un colet. Coadă ... ca la poştă. La urma urmei, îmi amintesc că am văzut acum câţiva ani o statistică pe câteva ţări (Suedia între ele), din care reieşea că poştă se stă în general cel mai mult la coadă. Iar la noi cu atât mai mult. În plus, la noi, am văzut că în mai toate oficiile poştale din Bucureşti, personalul se poartă de parcă ar fi în război perpetuu cu clienţii. E probabil vorba stressul la care sunt supuşi prin aglomeraţia permanentă de, dar şi de cultura organizaţională ….

Stăteam aşadar la coadă alături de alte 7-8 persoane şi ajunsesem pe poziţia a treia. Priveam un pic distrat în altă direcţie, când bărbatul din spatele meu spune: „Doamnă dar nu eraţi acolo”. „Eram aici, după domnu’, i-am recunoscut spatele”. Discuţia a continuat timp de câteva replici. Femeia cu pricina (~45 de ani, studii medii) nu fusese acolo, fix în faţa mea, eram aproape sigur de asta şi am spus-o. La care, femeia respectivă ne-am spus, ca şi cum ne-ar oferi un mare favor mie şi celui din spatele meu, care protestase iniţial, că putem să trecem în faţa ei. Am trimis-o respectuos la coadă, pe poziţia a 9-a.

Scena este una familiară în România de azi. Se întâmplă mereu, cu oameni de condiţie socială diferită. Nu pot să o uit pe una, boită masiv, cu pantofi cu vârful ascuţit, îmbrăcată … după gustul ei (!), şi puţind ca o drogherie, care s-a vârât în faţa mea la boarding spre Bucureşti, pe aeroportul din Amsterdam, strigând că ea e în întârziere, că vine de la Dublin, şi fluturând paşaportul diplomatic pe deasupra plaselor de la duty free. Apoi, tiptil, a mai şuntat 5-6 locuri de stat la coada de 20-30 de inşi. Că deh, ea reprezenta România.

Partea mai proastă este că nu se prea vindecă uşor. E suficient să faci turism prin locuri unde abundă în turişti italieni şi o să regăseşti comportamente similare.